Istoria neştiută a lui DAC 8.130 HAE, camionul care s-a vrut un Unimog al României

21 Februarie 2022, 17:24
Redacţia PiataAuto.md
Fabrica de camioane din Braşov are istorie admirabilă, cu modele produse în număr mare, care dominau cândva pe drumuri şi în şantiere, precum Bucegi şi Carpaţi. Ulterior camioanele cu mărcile Roman şi DAC le-au luat locul, însă, dincolo de modelele produse masiv, au existat şi camioane admirabile, dar care aproape că au rămas neştiute sau au fost date uitării. Unul din cele mai fascinante asemenea camioane a fost DAC 8.130 HAE, modelul care s-a vrut o alternativă produsă local, la un preţ mult mai accesibil, pentru renumitele Unimog!
Să vorbim astăzi despre acest „Unimog al României” este cu atât mai relevant, cu cât în anul 2021, România, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a cumpărat 135 exemplare Unimog U423, care vor fi livrate succesiv până în anul 2023. Aceste camioane compacte sunt dotate cu un motor diesel de 4 cilindri în linie, de 231 CP, şi vor fi folosite la lucrări de mentenanţă a autostrăzilor. Preţul unui asemenea camion raportat în euro la perioada semnării contractului, este de 337,000 euro, fără TVA. Deci, sunt 45,495,000 euro fără TVA, plătite din bugetul României pe aceste camioane Unimog. În acest context, e firesc să aruncăm o privire în istoria fabricii din Braşov şi să vedem cum a fost acel camion comparabil românesc, cât de viabil putea fi el ca alternativă locală pentru Unimog.
Foto: Unimogurile achiziţionate de România, din partida livrată în 2021

Ideile iniţiale de a crea la Braşov o alternativă românească pentru Unimog vin de dinainte de anul 1989, însă dezvoltarea acestor idei şi proiectarea camionului a avut loc după 1989. De fapt, se dorea o întreagă familie de camioane construite pe aceeaşi platformă, cu variaţii de cabină, gardă la sol, benă şi utilaje care ar fi putut fi anexate, iar acea familie de modele purta pe intern numele de UNIDAC. Viitoarele camioane trebuiau să fie uşoare, compacte, dotate cu sistem de tracţiune integrală foarte capabil şi trebuiau să aibă o durabilitate în timp similară Unimogului german. Primul camion rezultat din aceste idei a fost DAC 8.120 FAE, după care a apărut şi camionul DAC 8.130 HAE, primele apariţii publice având loc în 1992.
Ambele camioane erau înrudite la nivel tehnic, şi ambele erau poreclite drept Unimog-uri româneşti, de fapt, dar ca şi versatilitate, capacităţi tehnice şi aspect, camionul despre care vorbim azi, 8.130 HAE, era mult mai apropiat. Motorul ales pentru aceste camioane a fost dieselul Saviem Turbo 798-05, cu 6 cilindri în linie folosit şi pe alte modele ale fabricii din Braşov. Ambele modele au primit la început o ipostază cu cilindree ajustată la 5,491 cm cubi, care livra 120 CP şi 570 Nm. Poate părea puţin, însă, cuplul mare al propulsorului, dimensiunea compactă a camionului şi rapoartele potrivite de transmisie îi asigurau funcţionalitatea la muncile pentru care era prevăzut.
Cutia de viteze era una manuală, cu 10 trepte. Mai mult ca atât, încă pe atunci, acest motor de DAC 8.130 HAE avea şi intercooler, pentru o răcire intermediară a aerului de admisie. Principiul de bază e unul folosit şi azi de camioane de acest tip, prin urmare, cu mici modernizări acest camion putea fi mai mult decât viabil şi astăzi. Or, şi camioanele celor de la Unimog au o inginerie ce datează de zeci de ani în urmă, fiind doar perfecţionată în timp, sub pretextul motivat al necesităţii unei durabilităţi verificate în timp.
Foto: Camion DAC 8.130 HAE implicat în lucrări de mentenanţă rutieră

Camioanele au fost echipate cu tracţiune integrală cu cutie de transfer şi diferenţial de axe montat pe mijlocul şasiului, între cele două punţi, într-o manieră similară cu Unimog şi alte camioane de acest tip. Suspensia a fost una cu arcuri elicoidale la început, apoi şi arcuri semieliptice. Mai mult ca atât, camioanele aveau şi admisia ridicată lângă montantul dreapta, pentru capacităţi sporite de înaintare în ape adânci şi noroi!
Producţia a demarat doar în câteva exemplare de test, din cauza problemelor tot mai mari de la fabrica din Braşov. Cel mai renumit exemplar DAC 8.130 HAE a fost livrat în decembrie 1996 aeroportului Băneasa, pentru a efectua acolo lucrări de mentenanţă în regim de testare, după care urma să fie returnat la fabrica din Braşov. Acel camion a muncit cu adevărat pe teritoriul aeroportului, majoritatea imaginilor mai proaspete cu modelul 8.130 HAE întruchipând anume acel exemplar.
Operatorii de atunci menţionau ergonomia bună a cabinei, dar o calitate precară a spaţiului şi o încălzire deficitară a cabinei pe timp de iarnă. Totuşi, până în 1998, când a fost înapoiat uzinei, acel DAC 8.130 HAE a curăţat pistele, a tractat aeronave şi a făcut toate muncile necesare pe aeroportul Băneasa. Anume acel exemplar, datorită multitudinii de utilaje auxiliare pe care le avea şi culorii oranj, a fost cel mai apropiat de silueta unui Unimog.
Din păcate. Unimogul românesc nu a mai intrat într-o producţie de serie, deşi avea toată ingineria pregătită, iar aceste prime exemplare de test i-au confirmat viabilitatea, fiind nevoie doar de perfecţionări periferice. Problemele fabricii din Braşov au amânat pe un termen nedeterminat ideea de a-l pune în producţie, deşi la nivel mecanic şi conceptual, DAC 8.130 HAE şi modelele înrudite puteau fi siguranţă o alternativă comparabilă tehnic, dar mai accesibilă, pentru Unimogurile germane. Şi apoi, pe lângă toate, puteau fi o alternativă produsă în România, pentru un segment de camioane pentru care exista şi atunci cerere, şi, după cum confirmă şi recenta achiziţie a celor 135 Unimoguri, există şi acum cerere.
0
26,289
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!