(VIDEO) Exemplul unei altfel de situaţii din Turcia, când convoiul oficial lasă ambulanţa să treacă prima

13 Februarie 2022, 13:29
Redacţia PiataAuto.md
Ziua de ieri a marcat o revoltă a opiniei publice din Moldova, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care un poliţist a oprit o ambulanţă cu girofar şi i-a dat indicaţii să oprească şi girofarul, pentru a lăsa o coloană oficială cu miniştri să traverse intersecţia prima şi abia pe urmă i-a permis şi ambulanţei să treacă. După întâmplarea de ieri din Moldova, am căutat cazuri similare în alte părţi ale lumii.
În Moldova, ambulanţa avea o pacientă în stare gravă la bord, iar mai târziu poliţia din Moldova a emis un comunicat prin care spunea că poliţistul a procedat corect, or, regulamentul de circulaţie rutieră stipulează că în cazul în care mai multe automobile cu girofar ajung la o intersecţie, primul traversează cel care e deja antrenat în manevră. Dacă erau maşinile ministerului deja antrenate în manevră, vă lăsăm să deduceţi în mod independent. Dar, pe lângă toate, e vorba de bun simţ, care poate veni din partea unui poliţist, sau din partea convoiului de oficiali. Da, oficialii au nevoie de securitate şi există protocoale, dar în acelaşi timp, aceştia conduc adeseori maşini blindate şi sunt mult mai în siguranţă, iar traversarea unei ambulanţe cu girofar nu poate ridica suspiciuni mai mult decât oricare alt automobil, dacă ar exista vreun răufăcător. Însă, cedarea trecerii unei ambulanţe sau unei maşini de pompieri, înseamnă adevăratul respect pentru cetăţean şi pentru viaţa acestuia din partea poliţiei şi a politicienilor. Despre asta e, de fapt, vorba. Or, până trec 5 automobile de poliţie şi 10 automobile de miniştri, se duc minute preţioase, pe care pacientul dintr-o ambulanţă, sau copilul dintr-o casă aflată în incendiu ar putea să nu le aibă.
Cercetând cazuri similare din alte părţi, am găsit situaţii identice în India, de exemplu, unde în Hyderabad un poliţist a oprit la fel o ambulanţă în iulie 2021. Acolo medicul a ieşit din ambulanţă şi l-a certat public pentru gestul său, iar acele imagini au devenit viraje în India. Ce păreri au avut oamenii? Exact aceleaşi ca şi în Moldova, iar medicul a fost un erou pentru toţi. Un alt caz similar a avut loc în Malaiezia în decembrie 2021 şi poliţia a ieşit cu un comunicat similar cu cel din Moldova, spunând că, de fapt poliţistul a procedat corect, dar asta n-a temperat părerea oamenilor despre asta.
Foto: Imagine din cazul descris mai sus din India

Dar există şi exemple mult mai frumoase şi mai umane. Un poliţist a oprit din proprie iniţiativă un convoi oficial al preşedintelui pentru a lăsa o ambulanţă să treacă tot în India, în 2017. În ianuarie 2022 preşedintele Indoneziei a fost ovaţionat de public după ce convoiul său a cedat trecerea unei ambulanţei, iar în video-ul de mai jos e filmat convoiul preşedintelui Turciei, într-o situaţie din noiembrie 2021. Traficul oprise la indicaţia poliţistului, într-un mod similar cu cel din Chişinău, doar că poliţistul a oprit convoiul preşedintelui şi a îndemnat ambulanţa să treacă prima, în timp ce întregul convoi a aşteptat. Abia după ce ambulanţa a trecut, a fost lăsat şi convoiul să treacă.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
13,137
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!