(VIDEO) Aceasta e noua Toyota Land Cruiser 300 în versiune blindată

2 Martie 2022, 19:53
Redacţia PiataAuto.md
Toyota Land Cruiser este în mod tradiţional unul din modelele preferate pentru blindaj, dar în aceste zile, în contextul a ce se întâmplă în jurul nostru, subiectul trezeşte cu siguranţă şi mai multă atenţie. Ei bine, una din cele mai renumite companii de vehicule blindate din lume, Inkas, cu sediul în Canada, a dezvăluit acum versiunea blindată a noii generaţii Toyota Land Cruiser 300.
La nivel de motor totul a rămas la fel, sub capotă fiind acelaşi V6 twin turbo de 3.5 litri, cuplat la o cutie automată cu 10 trepte. Dar, opţional, se poate alege şi un V8 de 4.0 litri, aspirat natural, sau un diesel de 3.3 litri. Pe lângă asta, însă, acest Land Cruiser e primit blindaj pe întreaga suprafaţă a caroseriei, de la uşi pănă la geamuri, ba chiar şi în zona compartimentului motor, pentru a proteja tot ce se află acolo. Gradul de blindaj este de BR6, ceea ce înseamnă că această Toyota poate rezista unor arme automate de asalt cu calibru de până la 7.62 mm, ba chiar şi la două explozii de grenade.
Pentru a face faţă noii greutăţi, suspensia maşinii a fost ranforsată, iar anvelopele sunt de tip special, run-flat cu cord ranforsat, care pot continua mişcarea dacă sunt depresurizate. Opţional se mai poate instala şi un sistem anti incendiu şi lumini cu girofar. Rezervorul maşinii, indiferent de motorul ales, e de 110 litri de combustibil.
Vezi mai jos un scurt video cu această noua Toyota Land Cruiser 300 blindată.
1
2,706
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!