Istoria fascinantă şi neştiută a lui Cizeta V16T, maşina care trebuia să fie un Lamborghini

13 Aprilie 2022, 20:51
Ilie Toma
Uneori, în lumea auto, chiar dacă se adună în aceeaşi cameră o mână de minţi geniale şi pun la cale cel mai neverosimil proiect al lor, maşina finală tot poate rămâne aproape necunoscută istoriei. Cizeta C16T e tocmai o asemenea maşină, la care şi-au adus aportul şi unul din cei mai mari designeri auto din lume, ba chiar şi un muzician. A avut o inginerie absolut fascinantă, şi o perioadă era supercar-ul despre care vorbeau toţi cu fascinaţie, ca să se întrebe dacă au auzit de el, în coada la supermarket, în discuţiile pe fotolii, pe scaunele de la masa de prânz în timp ce-şi roteau pastele pe furculiţă ţinând lingura. Dar s-au produs atât de puţine maşini, încât ajungi degetele de la două mâini pentru a le număra. Azi vorbim despre Cizeta V16T, una din cele mai fascinante maşini create vreodată, în urma uneia din cele mai întortocheate istorii.
Totul porneşte de la Lamborghini Diablo, de fapt, acel model Italia despre care vorbeam într-un articol de ieri că fusese creat drept un răspuns pentru Ferrari F40. Marcello Gandini e geniul care fusese contractat să deseneze acel Diablo, or, omul ăsta a creat cele mai legendare modele Lamborghini din istorie, plus o lungă listă de alte maşini adorate de pasionaţii auto. Printre maşinile create de Gandini se numără Alfa Romeo Montreal, BMW Seria 5 E12, de primă generaţie, Citroen BX şi GS, De Tomaso Pantera, renumita Lancia Stratos, Maserati Quattroporte Ii şi Ghibli II, Renault R5 Turbo, iar în gama Lamborghini acest designer a creat legendarul Countach, Miurra, Urraco şi alte vreo 6 modele!
Foto: Lamborghini Diablo

Ei bine, de când a primit Gandini comanda pentru designul lui Diablo şi până a venit cu schiţele gata, s-a schimbat proprietarul mărcii italiene, ea fiind cumpărată de grupul Chrysler. Iar când Gandini a venit să le arate designul cu muchii proeminente şi o apariţie dominantă pe şosea, cei de al Chrysler i-au zis „e ok, dar trebuie schimbat cam tot şi trebuie înmuiate liniile alea colţuroase, făcute mai moderne şi mai rotunjite un pic”. Gandini a refuzat să-şi modifice designul, iar când a văzut ulterior ce-au făcut cei de la Lamborghini cu Diablo de serie, şi-a pus mâinile în cap, zicând că e cu totul altă maşină.
Foto: Cizeta V16T

Aşa că Gandini l-a sunat pe Claudio Zampolli şi i-a spus „am designul pentru voi”. Cine era Zampolli? Un italian născut în Modena, în patria supercar-urilor, care lucrase mulţi ani pentru Lamborghini, până când compania italiană l-a pus să meargă în SUA pentru a dezvolta o reţea de dealeri acolo. Într-un final, Zampolli a ajuns să deţină el un concesionar şi un service Lamborghini în California.
Fiind în California cu un service- autorizat Lamborghini, Zampolli întâmpina des clienţi renumiţi în service-ul său, care se întâmplau să fie şi avuţi, dacă tot avea câte un Lamborghini. La un moment dat, a venit la el şi Giorgio Moroder.
Foto: Giorgio Moroder

Da, acel Giorgio, care spune „My name is Giovanni Giorgio, but everybody calls me Giorgio”, de pe albumul celor de la Daft Punk. Giorgio Moroder e creditat cu meritul de a fi inventat stilul disco european şi la sfârşitul anilor 80 avea şi premii Oscar pentru cinematografie, şi o popularitate imensă pentru muzica sa, fiind cât se poate de avut. După o discuţie aprinsă cu Zampolli, acela i-a spus că visează să creeze o maşină supremă, care să fie super performantă, mai rapidă decât Lamborghini, şi să fie atât de exclusivistă încât să se vândă cu peste jumătate de milion de dolari, doar celor mai rafinaţi clienţi. Într-o epocă în care încă nu existau modelele Bugatti de azi, asta părea un vis extraordinar. Aşa au ajuns cei doi să fondeze compania Cizeta-Moroder, unde Cizeta venea de la iniţialele lui Claudio Zampolli. Claudio a fost cu ideile şi priceperea mecanică, Giorgio a fost cu investiţiile generoase. Iar lumea vorbea deja despre viitoarea maşină.
Zampolli s-a adresa la Gandini, despre care ştia că a realizat modele Lamborghini legendare. Sarcina era să creeze un model nou. Dar după ce designul lui Diablo fusese respins de netrebnicii ăia de la Chrysler, cum îi considera Gandini pe cei directorii care i-au dat verdictul, Gandini le-a propus lui Claudio şi Giorgio designul refuzat al lui Diablo pentru viitoarea Cizetta. Cei doi au acceptat cu zâmbetul până la urechi şi cu entuziasm demn de ciocnit şampanie. Prin urmare, Cizetta V16T e maşina cu formele pe care trebuia să le aibă Lamborghini Diablo, dacă cei de la Chrysler nu-l refuzau pe Gandini.
Astfel, Cizeta avea un capac imens deasupra motorului, similar cu cel de pe Ferrari F40. Motorul era amplasat median, deci. Scheletul maşinii era unul tubular, cu suspensie cu dublu braţ pe ambele punţi, o construcţie folosită la mai multe supercar-uri italiene din acele timpuri. Iar motorul e o operă de artă separată.
Acesta era un V16! Inginerii au luat V8-ul de pe Lamborghini Uracco, şi au turnat un bloc nou integru, de două ori mai lung, iar toate celelalte componente interne, de la pistoane până la arbori cu came sau arbore cotit — erau similare, fiind alungite.
În rezultat a ieşit un V16 care putea atinge turaţii de 10,000 rpm, cele optime fiind de până la 8,000 rpm, totuşi. Motorul dezvolta 540 CP şi 542 Nm, având o cilindree de 6.0 litri. Acelaşi motor avea 64 valve, cât 4 per cilindru!
Apropo, motorul era montat transversal, nu longitudinal, iar din cauza că era un V16, de două ori mai lung ca un V8, maşina a devenit extraordinar de lată, având 2.06 metri lăţime. Puterea era trimisă roţilor spate prin intermediul unei cutii de viteze cu 5 trepte.
Maşina a fost prezentată în 1991, într-un exemplar funcţional. Primii 14 clienţi s-au grăbit imediat să depună câte 100,000 dolari drept avans pentru o asemenea maşină. Preţul uneia era de 650,000 dolari! Printre cumpărători erau tot soiul de multimilionari şi multimiliardari, inclusiv prinţul de Brunei, de exemplu, un cunoscut colecţionar de maşini rare în acele timpuri.
Dar alte comenzi noi n-au prea curs, iar producţia celor pentru care se luase avans decurgea încet. Se zice că la sediul Cizeta de construcţia propriu-zisă a maşinilor pentru clienţi se ocupau doar 3 oameni, care făceau totul pentru ele, toate părţile componente. Dificultăţile l-au făcut pe Moroder să iasă din acţionariatul companiei, iar Zampolli a încercat să ducă stindardul de unul singur o perioadă. În 1994, însă, acesta a declarat falimentul. Doar 9 maşini fuseseră construite către acel moment.
Se zice că în 1999 şi în 2003 au mai fost construite două exemplare parţiale din piesele ce mai rămăseseră, fiind livrate unor colecţionari. Cele 9 iniţiale sunt considerate cele veritabile şi complete.
Şi apropo, ingineria acestei Cizeta V16T, concepută de doar o mână de oameni, o făcea capabilă să atingă 328 km/h! Deci, cu 4 km/h mai rapidă decât Ferrari F40 şi cu 3 km/h decât acel Lamborghini Diablo cu colţuri teşite, care a mers în producţie! Deci Gandini tot le-a arătat celor de la Lamborghini că ideea lui a fost mai bună.
Maşina asta era adeseori numită cea mai demenţială la nivel de inginerie şi performanţe a perioadei sale. Era atât de fascinantă şi se vorbea atât de mult de ea atunci, încât cu greu putem conştientiza azi că s-au produs doar 9 exemplare. Dat tocmai de asta a fost dată uitării atât de repede după sfârşitul producţiei sale, or, compania falimentată Cizeta n-a mai produs vreodată un alt model.
Azi, din cei 3 oameni care au pus la cale maşina asta mai sunt în viaţă doar doi. Zampolli a decedat în iulie 2021. Giorgio Moroder va avea 82 de ani în curând, iar Marcello Gandini are 83. Însă aceşti oameni pot fi mândri că odată, în viaţa lor, pe când aveau câte vreo 47-50 ani fiecare, au creat probabil cea mai fascinantă maşină din lume!
0
6,517
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!