Istoria neştiută a dubiţelor Rocar TV12 din România, singurele cu motoare diesel din est, care concurau cu Barkas şi Mercedes

În anii 1970-1980, dacă nu erai din România şi s-ar fi întâmplat să vezi maşina asta prin Mogadishu, Liepzig, sau Lublin, ar fi apreciat-o drept durabilă şi bună şi e foarte probabil că nici n-ai fi ştiut în mod special că e fabricată în România. Numele său era TV12, prea generic şi puţin memorabil pentru cei ce nu aveau contact cu ea în permanenţă sau nu erau pasionaţi înflăcăraţi. Dar a fost una din cele mai interesante dubiţe ale perioadei sale, fiind la un moment dat într-un avantaj concurenţial enorm în fostul blocul estic şi făcându-i până şi pe cei de la Mercedes să privească atenţi la fabrica unde se producea. E Rocar TV12, dubiţa produsă în România, cu o istorie cu multe componente prea puţin ştiute.

Foto: O dubiţă TV12 în rol de ambulanţă în Mogadishu, Africa

Denumirea TV vine de la abrevierea Uzinele Tudor Vladimirescu, denumirea iniţială folosită încă de la fondare în anii 50 ai secolului trecut, schimbată apoi pe Autobuzul. Dar literele TV, însoţite de indici cifrici, au rămas prezente în denumirea modelelor, abia prin anii 90 fiind instituţionalizată denumirea oficială de Rocar. Istoria apariţiei dubiţei TV, însă e foarte curioasă şi e şi mai curios ce se menţionează despre ea în arhivele sovietice.

Înainte de a apărea TV12, despre care vorbim azi, a apărut iniţial modelul TV41, foarte similar la design, dar cu o mare deosebire constructivă. TV41, primul lansat din cele două, era construit pe un cadru dur, în timp ce TV12 avea caroserie autoportantă, cu excepţia versiunilor camionete. Iar TV41 folosea cadrul dur şi şasiul de la offroader-ul Aro IMS. Ideea de a construit o dubiţă pe un cadru dur de offroader a fost folosită de multe ori în lumea auto peste tot în lume, dar acel model Aro se baza pe un model sovietic — GAZ 69 — care fusese copiat la rândul lui de pe un model american. Şi pentru că substratul tehnic al dubiţei TV41 venea de la Aro IMS şi prin urmare de la GAZ 69, sovieticii scriau în arhivele lor că „apariţia lui TV41 în România a fost o replicare a ideii sovietice de a crea UAZ 452 Buhanka pe baza aceluiaşi şasiu de GAZ-69.”. Deci, sovieticii aproape că acuzau în acele arhive România că le-ar fi furat ideea de Buhanka, menţionând că Buhanka a apărut în 1965, iar TV41 — în 1968. Şi mai indicau şi asupra existenţei versiunilor cu tracţiune integrale.

Foto: TV41, versiunea iniţială

Însă diferenţele erau majore din start, UAZ având o sarcină utilă de 750 kg, în timp ce TV41 avea o sarcină de 1,000 kg, şi având o caroserie mult mai modernă şi mai practică, mult mai apropiată de conceptul folosit de modelul Barkas B1000 din fosta Germanie de Est. Şi peste doar 5 ani, în 1973, a apărut şi versiunea cu caroserie autoportantă, TV12, care era şi mai apropiată de Barkas, ba chiar îl depăşea la sarcina utilă. Sarcina utilă era de tocmai 1,200 kg, iar astfel supremaţia lui Barkab B1000 în zoan blocului estic fusese practic detronată, or, acel model est-german se mândrea mai ales cu greutatea proprie redusă şi sarcina de 1,000 kg, cooptată cu un motor de 2 timpi.

Chiar şi sovieticii în arhivele lor menţionau că motorizările diesel fac din TV12 un model practic fără concurenţă din est sau din vest şi mai menţionau că dubiţa românească dovedise o durabilitate neaşteptat de bună în exploatările din regiuni dificile ale Africii, unde fusese cumpărată de tot soiul de misiuni umanitare şi de pace. Aceştia scriau „cu toate neajunsurile şi aspectului exterior inestetic, trebuie să recunoaştem că dubiţele TV12 sunt destul de fiabile şi nepretenţioase”. Nu ştim la ce neajunsuri se refereau, sau dacă îşi considerau aspectul UAZ-ului mai estetic, dar e cert că durabilitatea cel puţin n-au putut-o nega.

Şi de fapt, nici producătorii vestici nu prea aveau ce contrapune. Abia în 1981, Mercedes a lansat MB90, cu motor diesel şi o sarcină de doar 900 kg, şi doar în Spania, dar acea maşină a fost un coşmar la fiabilitate, cu inginerie rezolvată abia la generaţia a doua, MB100, cu 1,000 kg sarcină, lansată tocmai în 1987. Deci, efectiv, abia din 1987 a existat un Mercedes care să concureze parţial cu un motor diesel, dar cu sarcină utilă mai mică.

Foto: Mercedes MB90

Mai mult ca atât, TV a avut şi versiuni cu sarcină utilă şi mai mare, lansate în anii 80, de până la 1,400 şi 1,500 kg, numite TV14 şi TV15. Inevitabil, au apărut şi mici camioane cu benă, dar şi alte variaţii, precum maşini de ambulanţă, transport pasageri, vehicule militare sau create pentru o mulţime de alte scopuri specifice. Iar aceste dubiţe începuseră să aibă o geografie imensă de export, ajungând cam pe toate continentele populate.

Foto: TV14, cu sarcina utilă 1,400 kg

Anii 90, însă, au adus un scenariu tipic pentru fabrica Rocar, cu scăderi constante de producţie, decadenţă, tranzacţii discutabile, până când, în 2003 uzina a fost pusă pe brânci definitiv. Cel mai revoltător, însă, în toată situaţia e că de Rocar se interesaseră aproape toţi marii producători dubiţe, autobuze şi camioane din lume, întrucât, pe lângă această dubiţă, Rocar a produs şi autobuze, şi troleibuze. Mercedes-Benz avea la un moment dat un interes de a transforma această uzină într-una de producţie a camionetelor gen Sprinter, eventual şi a autobuzelor sale Setra şi Mercedes-Benz, la fel cum a revigorat fabrica IFA din fosta Germanie de Est, unde se produc azi Sprinter-e. Însă, o tranzacţie transparentă cu un investitor cu adevărat bine intenţionat aşa şi nu a mai fost încheiată, iar fabrica a ajuns la un final inevitabil.

Totuşi, dubiţa TV, atât în ipostaza TV12, cât şi ulterioarele TV14 şi TV15, plus alte câteva variaţii, rămân a fi o filă fascinantă în istoria industriei din România, servind drept exemplu al unui model care era cu adevărat în avantaj concurenţial faţă de alte modele europene de atunci.