(VIDEO) Acesta e un Maserati din SUA, căruia nu i-a fost schimbat uleiul în peste 100,000 km

24 Aprilie 2022, 11:01
Redacţia PiataAuto.md
Un youtuber din SUA, specializat în găsirea maşinilor neglijate, aparent foarte problematice, dar care pot fi reanimate cu investiţii mici, a cumpărat cel mai ieftin Maserati la mâna a doua, care fusese scos la vânzare de către o bancă. Însă în scurt timp s-a dovedit că istoria acelui Maserati era una extraordinar de pestriţată, iar singurul proprietar care l-a exploatat a cam uitat să-i schimbe uleiul de 100,000 km încoace.
E curios că acest Maserati Levanti cu motor V6 e fabricat în 2019, deci are abia 3 ani, dar a reuşit să adune un parcurs total de peste 166 mii km. Istoria maşinii a relevat faptul că fostul proprietar avea probleme nu doar cu banca, dar şi cu legea, iar maşina a fost folosită intens în activităţile sale.
În prima jumătate a anului 2020, totuşi, acesta a mers de 3 ori la service, oarecum regulat, cam la fiecare 21-23 mii km. Nu e un interval de service ideal, şi de obicei aceste motoare au recomandări de schimb al uleiului la intervale mai mici, dar totuşi, intervalele par decente în raport cu ultimul dintre ele. Ultimul schimb de ulei a avut loc la un parcurs de 65,030 km, iar la momentul achiziţiei şi filmării, maşina avea 166,772 km. Deci, 101,742 km parcurşi cu acelaşi ulei!
În ce stare a ajuns uleiul şi motorul? Uleiul şi-a pierdut orice proprietăţi de lubrifiere, iar filtrul avea deja nu doar ulei gros îmbâcsit în el, ci şi reziduuri metalice, semn că mai multe piese de interior au erodări puternice.
O inspecţie cu o cameră video a interiorului chiulasei a arătat o stare mai bună decât se putea aştepta după atât de mulţi kilometri făcuţi fără schimb de ulei, însă această stare bună a părţii inspectate nu înseamnă că nu există afectări mult mai grave ale motorului în părţile neinspectate.
Fireşte, noul proprietar, ajutat de un amic mecanic, a încercat să cureţe uleiul vechi şi să-i dea motorului un nou ulei. Şi în rezultat, propulsorul porneşte, pare destul de viu la prima vedere. Deci, e o stare în care s-ar putea spune că un cumpărător neavizat despre istoricul maşinii n-ar avea nimic de suspectat. Însă cu siguranţă cei 100 mii km fără schimb de ulei nu au cum să nu fi lăsat urmări în acest motor, odată ce s-au constatat reziduuri metalice în filtru.
Vezi întreaga epopee a acestui Maserati ieftin din SUA în video-ul de mai jos.
0
24,171
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!