Primul Ferrari cu faruri escamotabile, care a dat start unei noi epoci cândva, într-un exemplar formidabil, scos la vânzare în Franţa

Dacă vorbim de modelele Ferrari din anii 70, 80 şi chiar 90, aproape toate au renumitele faruri escamotabile, care se ascund frumos în caroserie şi ies în acţiune doar atunci când luminează. Acestea deveniseră de-a dreptul o semnătură vizuală a modelor Ferrari dintr-o întreagă epocă. Iar acea epocă a pornit de la acest model, Ferrari 365 GTB Daytona, un model care e rezistat concurenţei lui Lamborghini Miura şi a ales să continue o cale proprie, cu o inginerie formidabilă.

Când a apărut acest model pe piaţă, ba chiar cu mai mult timp înaintea debutului, Italia fierbea de vestea maşinii fenomen, Lamborghini Miura, care avea motorul amplasat median şi care îi făcuse pe toţi să recunoască că Ferrari nu mai domină singur lumea maşinilor cu performanţe de top absolut. Ferrari 365 GTB, însă nu a dat o replică lui Miura, ci a ales să meargă pe o cale proprie, aplicând formula unui motor poziţionat în faţă, sub capotă, dar cu cutie de viteze amplasată în proximitatea punţii spate, cu o formulă pe care o numim transaxle. Mai mult ca atât, era primul Ferrari ce adopta linii mult mai îndrăzneţe de design, mai proeminente, cu suprafeţe mai debarasate de formele fluide, reminiscente din anii 50 şi 60. Era anul 1968 şi acest model se lansa pe piaţă cu o reţetă proprie, fiind rapid poreclit Daytona.

Designul fusese elaborat de Pininfarina şi avea proporţii superbe, cu detalii lucrate la perfecţiune. Dar la 3 ani distanţă, în 1971, acest Ferrari a devenit şi primul model al mărcii care a adoptat farurile escamotabile, mai mult ca o soluţie de siguranţă, pentru a permite prezenţa unei bare de protecţie conforme cu standardele americane. Şi de aici încolo a început epoca acestor faruri la Ferrari.

Revenind la anul apariţiei sale, motorul de sub capotă era o inimă de Ferrari, calibrată la 365 cm cubi per cilindru, or, în acele timpuri numele modelelor Ferrari însemna cilindreea unui cilindru. Şi cum Ferrari avea motoare V12, înseamnă că avem o cilindree totală de 4.4 litri.

Acest motor folosea 6 carburatoare Weber duble, practic fiecare cilindru având canalul lui propriu. Despre calibrarea acestor carburatoare nici nu mai pomenim, că e clar că asta era o treabă de mecanici cu talente de giuvaer. Dar motorul ăsta scotea în anul 1968 tocmai 352 CP din acei cilindri, putând fi turat în regim normal până la 7,500 rpm, iar cuplul maxim atingea 431 Nm. Acceleraţia până la prima sută dura 5.4 secunde, iar viteza maximă era cotată la 280 km/h.

Maşina avea suspensii cu braţe duble, pe ambele punţi, iar distribuţia greutăţii era aproape ideală, făcând-o absolut fantastică în condus. Pe lângă asta, modelul cântărea sub 1,300 kg la gol, aşa că puterea sa îl făcea şi extraordinar de agil.

Modelul a fost atât de reuşit, încât au apărut şi bolizi pentru competiţii sportive. În 1972, de exemplu, asemenea modele Ferrari au ocupat primele 5 locuri în categoria lor la cursa de 24 ore de la Le Mans, repetând victorii în 1973 şi 1974, iar asta vorbea şi despre fiabilitatea ingineriei lor. Într-un cuvânt, modelul a rămas în istorie ca unul din cele mai glorioase şi influente modele Ferrari din tot ce s-a produs vreodată. Şi au fost asamblate doar 1,284 GTB-uri de serie, între anii 1968 şi 1973.

Exemplarul despre care vorbim azi a fost livrat nou în Franţa, în anul 1972. Primul proprietar a ţinut-o doar un an, însă al doilea a păstrat-o timp de 3 decenii. Următorul proprietar a şi restaurat-o la un atelier specializat şi respectat, cu tot procesul documentat şi certificat ulterior ca automobil istoric. A mai urmat un alt proprietar până la etapa de azi, iar acum această maşină e scoasă din nou la vânzare, ca un obiect de colecţie pe care nu doar să-l priveşti, dar şi să-l savurezi, întrucât starea mecanică a maşinii se anunţă a fi în condiţie superbă.

Costă mult, exorbitant chiar, fără a se numi cifra exactă. Dar un asemenea Ferrari clasic, atât de important pentru istoria mărcii, produs într-atât de puţine unităţi şi într-un asemenea exemplar nu are cum să coste puţin. Pentru că istoria pe care a lăsat-o în urma sa e de nepreţuit.