(VIDEO) Cum înaintează camioanele Tatra, clasice şi moderne, la un eveniment din Cehia din zilele noastre

8 Mai 2022, 09:09
Redacţia PiataAuto.md
Despre camioanele Tatra se spune adeseori că sunt cele mai capabile din lume la înaintarea în condiţii dificile, iar admiraţia pentru aceste camioane a fost întotdeauna uriaşă în Cehia şi Slovacia. Această admiraţie face ca în Cehia să existe şi astăzi evenimente sportive speciale, cu competiţii în offroad, unde participanţii vin în cea mai mare parte cu camioane Tatra, iar alţii cu Praga şi foarte puţini cu alte mărci. De curând un asemenea eveniment a avut loc în Cernuc, Cehia, iar câteva camioane au arătat pe viu de unde se trage notorietatea de înaintare şi indestructibilitate Tatra.
Cea mai intrigantă evoluţie a avut-o un camion Tatra 815P cu formulă bizară 6x6, formula fiind neobişnuită prin faptul că din cele trei punţi, două sunt viratoare şi sunt poziţionate în partea din faţă. E camionul verde, cu numărul 457 al echipei. Pilotul acestui camion reuşeşte să urce pante incredibile prin noroi, reuşeşte să treacă rampe uriaşe, înaintând cu adevărat de neoprit.
Dar, pentru că e competiţie cu provocări cu adevărat dificile, la o coborâre camionul tot a ajuns să se răstoarne. Şi datorită carcasei de protecţie, nici Tatra, nici piloţii, n-au păţit nimic. A fost nevoie de un pic de ajutor pentru a-l repune pe picioare, după care camionul şi-a continuat înaintarea, tractat un pic şi de alt camion Tatra clasic, pentru a ieşi din zona dificilă.
Şi întregul eveniment din Cehia a fost plin de asemenea înaintări spectaculoase ale camioanelor Tatra. Sigur, au fost şi situaţii în care acestea s-au împotmolit. Dar în toate cazurile a fost nevoie pur şi simplu de o a doua Tatra, care să dea o funie de ajutor, după care înaintarea a continuat. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,971
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!