Un nou Range Rover, cu deteriorări neaşteptat de mari după ce a căzut dintr-o remorcă şi a fost lovit de o Honda în SUA

25 Iunie 2022, 09:07
Redacţia PiataAuto.md
Range Rover, cel mai mare model din gama producătorului britanic, a fost întotdeauna o mostră a unui vehicul bine construit, luxos la interior, cu capacităţi de trecere fenomenale. O limuzină capabilă să te poarte la costum prin noroi, fără a-ţi murdări pantofii. Iar formele pătrăţoase ale maşinii erau expresia unei construcţii cu multe rezerve inginereşti dedesubt, gândită pentru rigiditate, rezistenţă şi siguranţă.
Totuşi, un accident produs în SUA cu un Range Rover de nouă generaţie a stârnit un val de întrebări despre structura şi siguranţa noului automobil. Acum două zile, joi dimineaţă, un exemplar de Range Rover a căzut de pe o remorcă de camion, pe care era transportat pe o stradă ce întretaie New Jersey în SUA. O Honda Accord, care mergea în spate, a lovit Range Rover-ul căzut, acesta ricoşând şi lovindu-i şi partea sa laterală.
SUV-ul britanic a aterizat într-un final pe propriile roţi, dar accidentul l-a desfigurat complet. Acoperişul său a fost pur şi simplu retezat şi mototolit, toţi montanţii de pe partea stângă şi cei din spate fiind seceraţi, înjumătăţind şi hayonul.
În ultimii 20-30 de ani cel puţin, maşinile au de obicei montanţi suficienţi de puternici încât până şi la răsturnări repetate în viteză, să poată susţine integră celula habitaclului, salvând vieţile celor de la bord. Felul în care au cedat montanţii acestui Range Rover a şi nedumerit publicul din SUA, deşi deocamdată e neclară traiectoria precisă a maşinii. Oricare ar fi fost ea, însă, o cădere de la 2 metri înălţime, un impact cu o Honda şi o rostogolire nu trebuiau s-o aducă într-o asemenea stare.
Unii comentatori din SUA au observat şi modul în care metalul uşilor şi aripilor s-a pliat peste structura aripilor şi a montaţilor centrali.
Partea frontală a Range Rover-ului a rămas aproape intact, semn că rostogolirile nu au fost atât de multe la număr.
0
12,967
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!