Dubiţa Alfa Romeo de cândva, cu motor diesel în doi timpi, scoasă la vânzare într-un ultim exemplar rămas din generaţia şi caroseria sa

11 August 2022, 21:11
Redacţia PiataAuto.md
Prin Europa de Est foarte puţini sunt cei care ştiu că Alfa Romeo a avut şi o dubiţă în istoria sa. Însă a existat o asemenea dubiţă şi ea a apărut, de fapt, înainte de lansarea unor modele estice precum Barkas B1000, Skoda Taz 1023 sau Rocar TV. Dubiţa Alfa Romeo, cu o configuraţie similară de caroserie peste motorul poziţionat frontal, cu acces central din interior, a fost lansată de italieni încă în 1954, fiind produsă până în 1967 în trei ipostaze.
Îi spunea Alfa Romeo Romeo, iar aici nu am greşit denumirea, modelul chiar se numea Romeo. Prima ipostază a fost produsă între 1954 şi 1956, apoi a apărut Romeo 2 şi a fost produs până în 1956, iar ulterior încă 6 luni a existat şi Romeo 3.
Modelul a existat pe parcursul carierei sale în caroserii de dubiţă marfară, microbuz de pasageri, camionetă şi pick-up cu benă. Iar pe lângă asta unele ateliere propuneau şi modificări propii de caroserie.
E curios că încă atunci, în 1954, italienii au lansat nu doar un motor pe benzină, ci şi unul diesel, anticipând cererea de mai târziu pentru motoare mai eficiente. Era, însă, un diesel în doi timpi, cu doar 2 cilindri, de 1.158 cm cubi, care era şi supraalimentat, pentru putere mai mare. Acesta livra 30 CP.
Motorul pe benzină de 1,3 litri, twin cam, era o versiune relaxată a motorului pe care Alfa îl punea pe maşini, şi livra 35 CP. Cu acest propulsor, dubiţa putea atinge o viteză maximă de 97 km/h. Deci, nu era o Alfa Romeo prea rapidă.
Însă maşina a ţintit exact segmentul de circa 1.000 kg sarcină utilă, pe care l-au ţintit şi dubiţele de est mai târziu. Şi, apropo, această Alfa Romeo Romeo avea deja tracţiune pe puntea faţă, ceea ce a permis lipsa unui arbore cardanic şi coborârea podelei, pentru a permite mai mult spaţiu de încărcare.
Când a apărut Romeo 2, modificările au fost de ordinul unui facelift de design şi adopţia unei cutii de viteze cu 4 trepte, de origine ZF. Anume despre o Romeo 2 vorbim azi, fabricată în 1960.
E o maşină în caroserie pick-up, cu benă, şi e echipată pe atunci cu motorul diesel în doi timpi. Asemenea maşini erau adorate de echipele de motorsport din acea perioadă sau de atelierele mecanice, întrucât erau practice, dat totodată arătau pasiunea pentru maşini bune, făcute cu suflet.
Maşina asta are toate documentele de provenienţă păstrate, are chiar şi cartea de service cu vizitele din tinereţea sa.
Dar dubiţa nu e într-o stare restaurată, ci într-una care lasă să se vadă urma vremii pe ea, în ceea ce colecţionarii numesc „patina”.
La fel de uzat e şi interiorul, păstrând amprenta vremii, deşi maşina asta n-a prea muncit tocmai din greu la viaţa sa, ci mai degrabă a fost un tovarăş relaxat pentru proprietarii săi. Chiar şi aşa, însă, 62 de ani de viaţa şi-au lăsat ridurile vizibile asupra maşinii.
Paradoxul e că aceasta ar fi ultima Alfa Romeo din seria Romeo 2, cu caroserie pick-up originală, ce a supravieţuit până azi. Dacă ne gândim că toate caroseriile şi ipostazele împreună s-au produs în circa 21 mii exemplare, pare puţin probabil, însă dubiţele la acea vreme nu prea aveau parte de grija unei maşini de colecţie, aşa că majoritatea au fost tratate doar ca nişte utilaje de lucru. Aşa că maşina asta, are şi confirmări de cercetare a cluburilor Alfa Romeo că o a doua la fel nu mai există în lume.
Şi asta o face ca, în starea ruginită în care e, să coste aproape 60.000 euro. Preţul e de 59.500 dacă e să fim mai exacţi şi cu siguranţă puţini ar fi cei care ar vrea să dea asemenea bani pe ea. I s-au făcut nişte revizii pentru a putea fi sigură pentru deplasare, dar e clar că în mod ideal maşina asta ar avea nevoie de o restaurare, sau ar trebui mai mult admirată decât exploatată. Aşa că e mai degrabă o piesă istorică de decor, una scumpă ca un obiect de artă, decât o maşină pe care chiar s-o savurezi în condus.
0
3,258
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!