Istoria curioasă a lui MAZ 2000 Perestroika, camionul care se prezenta drept vizionar, dar care amintea de Renault Magnum

12 August 2022, 16:59
Redacţia PiataAuto.md
Fabrica de camioane MAZ din Belarusul de azi şi URSS-ul de cândva are un capitol deosebit de curios în istoria sa, când a creat un camion total diferit faţă de tot ce crease anterior. Îi spunea MAZ 2000 Perestroika şi, în anul 1988, când fusese prezentat publicului larg la salonul auto de la Paris, despre el se vorbea ca despre un camion revoluţionar al viitorului, pentru secolul XXI. Şi chiar dacă acest camion avea cu adevărat nişte soluţii inginereşti unice, altele amintesc foarte mult de Renault Magnum. Iar la acea vreme a existat şi o dispută despre cine s-o fi inspirat, Renault sau MAZ.
Conceperea acestui camion bielorus a început în 1985, cu o echipă de ingineri şi designeri tineri de la fabrica din Minsk, condusă de inginerul Mihai Vîsoţkii, omul care a contribuit cel mai mult în producţia de camioane din Belarus. Aceştia au avut cu adevărat misiunea de a creat un camion al viitorului, care să se detaşeze de limitările anterioare.
Primul prototip a fost construit în 1986 şi a tot fost remodelat până în 1988, când camionul fusese definitivat şi conceptual, şi tehnic, şi ca design, şi era gata de prezentat public. Era în continuare un prototip, dar avea deja o idee închegată în spatele său, despre care se putea vorbi complet.
Iar acea idee era modularitatea completă. Acest camion nu era format din obişnuitele două componente — cap tractor plus remorcă — ci din câteva module, unele schimbabile, la care se puteau adăuga altele şi astfel camionul ar fi putut devenit mai mic sau mai mare, cu mai multe sau mai puţine punţi.
Ca să explicăm simplu, exista modulul de propulsie, care era acel etaj inferior de sub cabină, împreună cu roţile faţă, apoi exista modulul cabină, iar scheletul principal era modulul cargo, pe care se afla bena şi pe partea frontală a scheletului căreia se fixa cabina în partea de sus şi modulul de propulsie în partea de jos. Modulul cargo, la rândul lunii, avea punţile pe care se sprijinea ca un alt modul. E ca şi cum o remorcă de azi ar avea cadrul său mai alungit spre faţă, iar pe acel cadru s-ar pune deasupra cabina, dedesubt puntea faţă cu motorul, iar propriile roţi ar fi unite între ele şi ar fi uşor demontabile cu un modul cu mai multe punţi, la nevoie. Toate aceste module fuseseră gândite pentru o conectare uşoară, cu toate circuitele uşor conectabile şi teoretic puteau fi oricând schimbate între ele.
Această construcţie a permis apropierea cabinei de benă şi îmbunătăţirea considerabilă a aerodinamicii, iar forma aerodinamică a părţii frontale a cabinei îmbunătăţea şi mai mult calităţile camionului la acest camion. Cabina avea spaţii vitrate neobişnuit de mari, aproape ca un acoperiş panoramic. Podeaua era complet plată, acoperişul era foarte înalt, iar la interior nivelul de confort şi dotări era nemaivăzut pentru şoferii sovietici, or, acest camion ţintea să cucerească şi şoferii occidentali, odată cu Perestroika şi perioada de împrietenire între est şi vest.
Cabina avea aer condiţionat, televizor, casetofon, scaun pasager care putea întoarce, masă, frigider, cuptor, radio UKV şi chiar cameră video spate. Uşile se deschideau iniţial spre spate, apoi deschiderea a fost păstrată, dar mecanismul a fost înlocuit pe unul culisant, similar autobuzelor. Iar cabina, apropo, era montată pe suspensie pneumatică, la fel cum a făcut-o şi Renault Magnum.
Aşadar, modulul inferior era modulul de propulsie. În el era integrat motorul camionului, cutia de viteze şi puntea motrice. Şi întrucât aici e prezentă o singură punte, asta înseamnă că efectiv, MAZ 2000 Perestroika era un camion cu tracţiune faţă. Motorul pus aici n-a fost unul de MAZ, însă, ci unul preluat de la producătorul german MAN, pentru că modularitatea necesita o cutie de viteze care ar fi putut fi ghidată electronic. Iar astfel s-a optat pentru un motor diesel MAN de 6 cilindri în linie, cu 290 CP şi1.200 Nm, cuplat la o cutie manuală robotizată de 12 trepte.
Acum, toată această construcţie modulară dădea şi avantaje, precum aerodinamica, dar şi ciudăţenii. Încă un avantaj venea de la spaţiul mare de încărcare, or, deoarece cabina era aproape lipită de benă, bena putea fi mai lungă şi se câştiga astfel în suprafaţă şi volum de încărcare. Cabina, însă, era tot timpul fixată pe cadrul comun cu bena, iar în lipsa unei articulaţii ca-n cazul capului tractor, ne-am putea întreba cum vira acest camion, cu un ampatament atât de lung. Ei bine. Răspunsul e şi mai bizar. Modulul motric de sub cabină vira în întregime. Deci, efectiv, tot etajul inferior de sub capotă, se întorcea, nu doar roţile, iar cabina rămânea să privească în faţă, lipită de benă. Cât de practic se simţea asta de la volan sau cât de mult risca acel modul ieşit prin părţi să acroşeze maşinile din jur — ne rămâne doar să estimăm.
MAZ 2000 Perestroika a fost adus la salonul de la Paris în 1988 şi a primit reacţii foarte bune, fapt are i-a încurajat pe cei de la MAZ să creeze şi un al doilea prototip, mai aproape de o versiune de producţie. Cele două prototipuri create au fost în formulă 6x2 şi 8x2, formula de 6x2 având masa proprie de 12 tone şi o masă totală de 33 tone, iar cea de 8x2 avea o masă totală de 41 de tone. Teoretic, însă, în spate se putea conecta inclusiv un modul de propulsie suplimentar, iar astfel camionul ar fi putut avea temporar două motoare pentru misiuni mai dificile, iar dacă mai adăugai încă o remorcă, obţineau un adevărat tren de asfalt.
MAZ planifica să pună acest camion în producţia se serie către anul 1992, fapt care nu s-a mai realizat, însă. Primul prototip construit a fost distrus, iar cel de-al doilea a fost păstrat o perioadă la fabrică, după care a fost restaurat şi în prezent e montat pe un piedestal în curtea acesteia.
Oricât de vizionar ar părea acest camion MAZ, există multe similarităţi cu Renault Magnum, dar există totodată şi o problemă. Magnum a fost lansat în anul 1990, în timp ce MAZ fusese arătat în anul 1988 la Paris. Asta i-a făcut pe unii să acuze Renault că ar fi copiat, însă francezii au amintit că ei munceau la Magnum de mai bine de 10 ani, iar un asemenea design modular ei îl prezentaseră încă în 1985, sub forma conceptului Renault Virages VE-10, care a prefaţat versiunea de serie a lui Magnum. Şi dacă ne amintim că bieloruşii s-au apucat de conceperea camionului lor în 1985, atunci enigma cu privire la cine şi de unde s-a inspirat se dezleagă uşor.
Foto: Renault Magnum de serie
0
1,043
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!