(VIDEO) Acesta e un Dodge cu motor de Chevrolet şi turbine ce-i ies din capotă, care stârneşte nostalgie şi admiraţie în SUA

28 August 2022, 11:53
Redacţia PiataAuto.md
La nivel mecanic, acest Dodge Charger a trecut prin metamorfoze departe de starea sa clasică, autentică, primind până şi un motor LS din tabăra concurenţilor de la Chevrolet şi General Motors, dar acel motor a mai beneficiat pe deasupra şi de două turbine imense ce ies de sub capotă ş-i conferă 1.600 CP. Da, exact cât un Bugatti Chiron în ediţie specială finală. Însă la nivel de aspect, acest Dodge Charger e un simbol ce trezeşte nostalgie şi admiraţie în SUA, fiind un adevărat magnet de priviri.
Maşina e un Dodge Charger General Lee, şi chiar dacă multora dintre noi asta nu ne spune foarte multe, această versiune oranj de Dodge Charger a fost protagonistul unui serial american, pe nume The Dukes of Hazard, care a fost produs între 1979 şi 1984 şi s-a bucurat de o popularitate extraordinară, fiind constant în topurile absolute.
Acel serial, cu toate sezoanele sale, a avut 147 de episoade, iar în 146 dintre ele protagonistul motorizat Dodge Charger General Lee a fost întotdeauna în acţiune. Maşina era deja populară când a apărut serialul, dar în acel film şi-a făcut o reputaţie din a fugi de poliţie, din a sări peste obstacole, din a merge în derapaje pe drumuri rele şi prundiş. Avea şi uşile faţă sudate, astfel încât eroii filmului săreau întotdeauna pe geam în ea. Un număr de 325 de maşini au fost folosite la filmări, o mare parte din ele ajungând distruse sau grav avariate. Dar imaginea pe care acea maşină şi-a câştigat-o în conştiinţa publicului e una de nepreţuit şi a fost şi un pilon esenţial în succesul de mai departe al lui Dodge Charger.
Ei bine, acum un an un youtuber din SUA căuta intens asemenea ediţii cinematografice ale lui Dodge Charger. A găsit una ruginită şi aproape fără şanse. Dar apoi a găsit şi una vândută într-un showroom ca maşină de colecţie. Anume aceasta din a trecut prin modificări consistente, până a ajuns în forma sa de azi, cu turbinele la vedere din capotă. Şi, fireşte, youtuber-ul s-a aventurat în câteva experienţe care să amintească de ceea ce făcea maşina asta în film.
Vezi mai jos acest Dodge Charger extraordinar din SUA. Includem şi un video cu imagini din serialul original, pentru a înţelege mai bine contextul.
0
673
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!