(VIDEO) Inginerii din Elveţia au pus în funcţiune o baterie uriaşă pe bază de rezervoare de apă, construită în munţii Alpi

3 August 2022, 11:20
Ilie Toma
În ultima perioadă am vorbit tot mai des despre soluţii de stocare a electricităţii în capacităţi mari, şi aici amintim de bateria pe bază de CO2 inaugurată în Sardinia, sau de bateria pe bază de nisip din Finlanda. Toate aceste baterii la scară mare sunt tot mai necesare în timpurile noastre, pentru că sursele fosile sunt tot mai scumpe şi vrem cu toţii să le limităm din cauza emisiilor, iar pe de altă parte, multe din sursele regenerabile precum energia solară şi cea eoliană sunt variabile în funcţie de perioada zilei sau de condiţiile meteo. Astfel, pentru a ne asigura că cererea de electricitate poate fi întotdeauna acoperită cu energie sustenabilă, avem nevoie de asemenea baterii uriaşe, care pot stoca surplusul de energie când cererea e mică şi producţia e mare şi-l pot elibera când cerea e mai mare decât producţia curentă. Inginerii din Elveţia tocmai au inaugurat una din cele mai mare baterii construite vreodată şi au făcut-o pe baza unui principiu extrem de simplu.
E vorba de principiul rezervoarelor de apă poziţionate la înălţime diferită. E un principiu aplicat şi la multe hidrocentrale şi, în esenţă, înseamnă că atunci când apa, ajutată de gravitaţie, cade sau curge de la o înălţime mai mare la una mai mică, acea apă poate fi canalizată pentru a propulsa turbine şi a genera electricitate. Acelaşi principiu poate fi aplicat şi invers — dacă porneşti turbinele în sens invers, acele turbine pot pompa apa sus, consumând electricitate pentru propulsie, iar acea electricitate e ulterior recuperată la coborârea înapoi a apei de aceleaşi turbine. Respectiv, avem efectiv o baterie care stochează energie, doar că n-o face sub formă chimică, asemeni unei baterii obişnuite, ci în formă de apă inofensivă şi principiul fizic al diferenţei de gravitaţie. Iar inginerii din Elveţia au dus toată această esenţă fizică demult cunoscută la un nou nivel de capacitate şi proiectare.
Noua baterie uriaşă poartă numele de Nant de Drance şi e localizată în munţii Alpi din cantonul Valais. Construcţia a început încă în 2008, apoi în 2013 s-au început lucrări masive de construcţie a barajelor, care au durat până în anul 2020. Din 2020 până în 2022 s-au efectuat instalările şi testările de turbine, conectările şi testările necesare, umplerea rezervorului, astfel, încât de curând, la sfârşitul lui iuie 2022, centrala cu rol de baterie uriaşă a fost conectată la reţea şi pusă în funcţiune deplină.
Aşadar, Nant de Drance are două rezervoare imense de apă, situate la altitudine diferite. Rezervorul de jos poartă numele de Emosson şi are un bagaj de 180 metri înălţime, al cincilea ca înălţime din Elveţia şi al doilea ca volum de apă stocat din ţară. Rezervorul mai e numit şi Lacul Emosson, are 4 kilometru lungime şi când e plin aici încap 227 milioane de metri cubi de apă, iar altitudinea la nivelul de sus al apei e de 1.930 metri deasupra nivelului mării.
Rezervorul de sus e numit Vieux Emosson şi în el pot încăpea 25 de milioane de metri cubi de apă. Acest rezervor exista şi anterior, fiind construit încă în 1955, doar că în procesul de construcţie a centralei, barajul a fost înălţat cu 21,5 metri, capacitatea sa dublându-se astfel. Când e plin, altitudinea la nivelul de sus al apei e de 2.225 metri deasupa nivelului mării.
Respectiv, între cele două rezervoare e o diferenţă netă e altitudine de 295 metri. Cele două rezervoare sunt conectate prin 6 canale a câte 425 metri lungime fiecare, zona centrală a lor având şi turbinele încorporate. Acea zonă de generare a electricităţii e ascunsă adânc în pământ, muntele de deasupra având încă 600 metri.
Foto. Reprezentare schematică a celor două rezervoare şi conexiunii dintre ele

Şase turbine Francis, de 150 MW fiecare, asigură fie producţia electricităţii pe baza fluxului de apă ce curge în forţă de la rezervorul de sus spre cel din jos, fie pomparea apei folosind electricitate. Turbinele au nevoie de doar 5 minute pentru a fi trecut de la regim pompare la generare de electricitate şi de 10 minute pentru trecerea inversă.
Foto: Instalarea rotorului uneia dintre turbine

Astfel, puterea totală care e generată de centrală atunci când apa curge de sus în jos este de 900 MW, ceea ce e mai mult decât puterea unei centrale nucleare moderne şi ar fi suficient pentru electricitatea necesară pentru 100.000 de case. Dacă întreg rezervorul de sus s-ar scurge în cel de jos, s-ar genera 20 GWh de electricitate, prin urmare asta e şi capacitatea de stocare a acestei baterii uriaşe. Pentru comparaţie, din acest potenţial de energie s-ar putea alimenta 400 mii maşini electrice.
Există şi pierderi de energie? Sigur, energia consumată pentru pompare e mai mare decât rea recuperată, dar Nant de Drance a reuşit să devină, din câte spun elveţienii, una din centralele lider de acest tip din lume, cu o eficienţă de 80%, ceea ce surclasează eficienţa obişnuită a acestui principiu de stocare. Cu alte cuvinte, la 5 kWh stocaţi, se recuperează 4 kWh.
Astfel, inginerii elveţieni tocmai şi-au creat o baterie uriaşă la nivel naţional, care-i va ajuta să-şi stocheze surplusul de energie, să-şi echilibreze producţia regenerabilă şi să devină mai independenţi energetic. Consumul mediu zilnic de electricitate în Elveţia, pentru întreaga ţară, care include atât gospodăriile casnice, cât şi întreaga industrie şi transporturile, este de 159 GWh. Prin urmare, doar o asemenea baterie poate stoca a 8-a parte din necesarul mediu al ţării pentru o zi, însă vara consumul zilnic e mai mic, iar iarna e mai mare, iar o asemenea baterie nu trebuie să stocheze întreg consumul, ci doar cel necesar pentru a ajuta perioadelor de vârf în cerere.
Foto. Caverna transformatoarelor

Vezi mai jos şi un video cu procesul celei mai intense părţi din construcţia centralei.
0
584
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!