(VIDEO) Sistemul de condus autonom Tesla, pus în încurcătură de serpentinele unui drum de munte

16 August 2022, 12:14
Redacţia PiataAuto.md
Tesla are un sistem de condus autonom, numit FSD, sau Full Self-Driving, care e disponibil acum într-o versiune de testare Beta, fiind studiat şi perfecţionat de inginerii Tesla. Dar, mulţi îşi pun deja speranţe mare în acest sistem, el fiind un nivel superior faţă de Autopilotul obişnuit de pe modelele de până acum. Totuşi, mai mult utilizatori şi şoferi de test raportează despre situaţii înc are sistemul de condus autonom FSD duce maşina în adevărate situaţii de accident, cum ar fi cazul de acum o lună cu tramvaiul. Acum un doi jurnalişti au încercat să lase sistemul să conducă pe un drum de munte.
Experimentul s-a produs pe un traseul cu serpentine din munţii Blue Ridge din Carolina de Nord, SUA, iar la început sistemul părea să încetinească şi să vireze relativ bine maşina, deşi uneori dădea senzaţia că întârzie cu încetinirea vitezei înainte de viraje. Apoi virajele deveniseră mai strânse şi maşina lua curbele prea larg, călcând peste linia dublă şi „muşcând” din spaţiul de pe contrasens, fapt care e deja periculos şi poate determina un accident.
Într-un final ea a ratat o curbă la mare altitudine, sistemul celor de la Tesla a omis prea mult o curbă şi a luat-o spre margine, abia virând, îndreptând maşina direct spre copacii şi prăpastia montană de după marginea drumului. Fireşte, şoferul a intervenit şi oprit maşina, dar, dacă cineva mai credul s-ar bizui doar pe acest sistem, cu siguranţă ar fi ajuns într-un accident grav.
Vezi în video-ul de mai jos partea cu de condus pe cele mai strânse serpentine.
0
863
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!