Porsche-ul de cândva, care a fost conceput pentru simplitate, într-un exemplar restaurat minuţios, scos la vânzare în Italia

21 Septembrie 2022, 22:01
Ilie Toma
Cum ar arăta azi o maşină care ar fi creată cu ideea de a fi cât mai simplă, dar în continuare plăcută de condusă, manevrabilă, uşoară şi relativ dinamică? Probabil cei mai mulţi dintre noi nu ne-am imagina să vedem o maşină atât de graţioasă, precum acest Porsche 356, construit acum 68 de ani şi restaurat în zilele noastre cu minuţiozitate.
E un Porsche încă de la începuturile mărcii. Porsche 356 e în general primul model al mărcii, doar că au existat iniţial exemplare fabricate în Austria şi abia apoi în Zuffenhausen, la sediul actual. Iar ideea iniţială a modelului era o greutate minimă, datorită unei caroserii de aluminiu, cooptată cu un motor dinamic şi o suspensie manevrabilă. Totuşi, primele maşini se construiau lent şi costau foarte mult, aşa că dealerii nu erau foarte fericiţi. Atunci Max Hoffman, americanul care deţinea compania ce importa Porsche în SUA, i-a convins pe germani că e nevoie de un Porsche 356 simplificat, minimalist în dotări, care să aibă până şi parbrizul mai mic, dar care să fie în continuare plăcut şi să genereze mai multe vânzări.
Tocmai aşa a apărut maşina despre care vorbim noi azi, numită de pasionaţi drept pre-A şi pusă în producţie cu caroserie de oţel în 1954. Oţelul a făcut-o un pic mai grea, dar motorul de 1,5 litri, faţă de cele de 1,1 şi 1,3 litri care se montau anterior, a echivalat plăcerea de condus, iar acest Porsche a fost cel care a făcut marca şi mai adorată printre pasionaţi, inclusiv în SUA.
Motorul, apropo, era unul cu 4 cilindri, boxer, răcit cu aer, montat în spate. Acesta era cuplat la o cutie cu 4 trepte, şi-şi trimitea forţa punţii spate. Interiorul era într-adevăr minimalist, cu scaune la fel de simple, fără reglaje avansate. Pe atunci numele oficial era de 356 Speedster 1500 şi în SUA a apărut în septembrie 1954, în timp ce Europa l-a văzut abia anul următor.
Maşina a fost un succes imediat, fiind adorată atât de pasionaţi, care simţeau că primesc exact ce contează la un automobil savuros, cât şi la cei care-şi doreau să concureze în curse. Modelul a devenit rapid unul care şi-a făcut carieră într-o mulţime de competiţii, iar reputaţia sa de calitate excepţională a asamblării l-a ajutat enorm.
Ei bine, exact un asemenea Porsche 356 pre-A, sau 1500 Speedster, a fost scos la vânzare în Italia de curând. Maşina a fost restaurată la un nivel desăvârşit, cu folosirea componentelor originale, autentice, de uzină. Totul a fost restaurat în ea, până în cel mai mic detaliu. Şi am putea să suspectăm doar că această culoare de albastru intens nu e una autentică. Dar nu e aşa. De fapt, era una din culorile existente în gama acestui model pe atunci, probabil cea mai rară şi mai frumoasă. Aşa că, deşi acest exemplar a fost alb la începuturile sale, el a fost revopsit în albastru la restaurare şi acum arată pur şi simplu fabulos.
Odometrul a fost dat la zero, iar de atunci şi până acum motorul a parcurs puţin peste 1.600 km, exact cât să facă din nou rodajul. Aşa că acum, la 68 de ani de când a ieşit prima dată din uzină, exemplarul a renăscut din nou şi e gata să bucure din nou simţurile unui cumpărător rafinat. Nici nu se anunţă cât costă, dar de obicei preţul pentru asemenea exemplare pre-A e de sute de mii de dolari. S-au fabricat mult mai puţine pre-A, iar din aceste versiuni, cu caroserie de oţel, şi dotări „simplificate”, sunt şi mai puţine în lume. Deci, o bijuterie din alea care au învins timpul şi nu-şi vor pierde niciodată din valoare!
0
675
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!