(VIDEO) De ce e bine să verifici vizual semaforul, nu doar să te iei după maşinile din preajmă, într-o situaţie din Chişinău

17 Octombrie 2022, 08:37
Redacţia PiataAuto.md
Aparent, răspunsul la întrebarea din titlu se află în însăşi regulamentul circulaţiei rutiere, care spune că fiecare şofer e obligat să verifice culoarea semaforului în momentul traversării unei intersecţii. Totuşi, uneori se fac remarcaţi şoferi care urmează comportamentul altora din preajmă, mai ales dacă au impresia că tocmai s-a inclus culoarea verde a semaforului şi pot porni. O asemenea situaţie a fost surprinsă de curând în sectorul Ciocana din Chişinău şi ne-a fost expediată la redacţie de un vizitator.
Totul se întâmplă pe strada Ion Dumeniuc la intersecţie cu bulevardul Mircea cel Bătrân. Aici şoferul unei Honda staţiona iniţial la semafor regulamentar. Pe banda dreaptă au început a merge maşinile care virau la dreapta, făcând uz de săgeata verde pe fundal negru, ce le permite acest lucru. Din faţă, o camionetă a traversat şi ea intersecţia, acolo manevra fiind tratată ca o finalizare a virării, cu cedarea trecerii. Şi dacă toată lumea din jur mişca, şi şoferul de Honda s-a lăsat dus de inerţie şi a demarat, traversând intersecţia la roşu.
Însă manevra sa a fost la doar câteva secunde distanţă de un posibil accident cu un Mercedes Sprinter, care venea din stânga la verde. Prin urmare, o doză în plus de prudenţă cu siguranţă ar fi fost oportună. Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
1,501
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!