Istoria curioasă a lui Toyota HiMedic, ambulanţa cu motor V8 de 4,0 litri

7 Noiembrie 2022, 22:34
Redacţia PiataAuto.md
Când vine vorba de ambulanţe, cu toţii ştim că acolo fiecare secundă contează pentru salvarea de vieţi, dar totuşi, nu prea auzim despre ambulanţe cu motoare ultra performante, care să accelereze rapid, deşi poate acolo ar mai mare nevoie de ele decât pe supercar-uri. Însă în istorie a existat o perioadă când Toyota a produs o ambulanţă cu motor V8 de 4,0 litri, acelaşi V8 renumit cu numele de cod 1UZ-FE, care se instala şi pe Lexus LS400, de exemplu!
Toyota a produs prima sa ambulanţă încă în 1956, bazată pe un Crown van şi multă vreme familia Crown a servit drept bază pentru ambulanţe. Dar în 1991 în Japonia a intrat în vigoare o lege a paramedicilor, care stipula mult mai pe larg şi mai exact misiunea acestora şi crea o nouă ramură se ambulanţe ce trebuiau să fie echipate cu cele necesare nu doar pentru a transporta pacientul rapid la spital, ci şi pentru a-l putea resuscita pe drum şi plasa în regim de terapie intensivă.
Şi cum Toyota avea lansată prima generaţie de Hiace, iar Lexus era o marcă proaspăt lansată, cu un motor V8 adorat din prima clipă, cei de la Toyota s-au gândit la ideea ambiţioasă de a creat o ambulanţă V8, dotată cu echipament medical avansat şi tehnologii care s-o facă unică şi s-o califice drept ambulanţă de nivel avansat conform noii legi. Creaţia a fost prezentată întâi sub formă de prototip în 1992 şi tot în 1992 a venit şi versiunea de serie, care şi-a obţinut certificarea dorită de la autorităţile din sănătate.
Noua ambulanţă a primit şi un nume inedit — Toyota HiMedic. Toyota spunea atunci că a pus acest nume pentru a-i face pe ceilalţi şoferi din trafic să înţeleagă că la bord există tehnologii medicale înalte şi să aibă o atitudine mai specială pentru ea. Ambulanţa era într-adevăr echipată cu toate cele necesare resuscitării şi menţinerii vieţii pacientului, de la rezervoare de oxigen şi defibrilatoare până la computere pentru monitorizarea parametrilor vitali.
Pe lângă utilajul medical, însăşi maşina era fascinantă. Ea primise motorul V8 de 4,0 litri, aspirat natural, care dezvolta 220 CP şi care propulsa cu uşurinţă ambulanţa. Caroseria fusese lăţită, iar ca lungime ea se baza pe versiune extra-lungă a lui Hiace, măsurând 5.345 mm. Ambulanţa avea şi plafonul mult mai înalt, măsurând în total 2.490 mm înălţime, ca medicii să poată sta în picioare în interior.
Această înălţime mare dicta un centru de greutate crescut, fapt care în tandem cu un motor V8 puternic putea tenta şoferii să ia virajele foarte rapid, provocând un ruliu excesiv. Tocmai se asta, inginerii Toyota au dotat ambulanţa încă în anul 1992 cu suspensie adaptivă Toyota Electronic Modulated Suspension, care analiza forţa necesară şi compensa întotdeauna reacţiile cu rigiditatea corectă. Suspensia oferea şi două regimuri implicite de rigiditate, normal şi sport, iar astfel ambulanţa devenea mai imună la virajele luate în viteză.
Ambulanţa avea cutie de viteze automată cu 4 trepte, dar şi aer condiţionat la bord în două secţiuni separate, inclusiv pentru compartimentul pacientului. În 1994 a apărut şi o versiune 4x4 a lui Toyota HiMedic, care avea tracţiune integrală permanentă şi acelaşi motor V8. Tot în acelaşi an cadranele de bord au devenit digitale pe această ambulanţă.
În 1997 ambulanţa a trecut printr-un facelift odată cu Hiace şi alte câteva mici perfecţionări şi a fost produsă aşa până în 2006. În 1998 Toyota anunţa ambulanţa HiMedic cu număr 1.000 produsă. În 2004 cea de-a 3.000-a ambulanţă fusese produsă, iar cifra de 4.000 a fost marcată deja de o altă generaţie, lansată în 2006. Acea nouă ambulanţă, însă, nu a mai avut motor V8 şi a fost concepută pentru a fi mai ieftină şi mai practică. Şi, apropo, Toyota HiMedic există şi astăzi în Japonia, tot bazată pe HiAce, dar motorul nu e un V8, fireşte.
Aşa că Toyota HiMedic cu motor V8 de 4,0 litri a fost un fenomen ce a durat un pic mai mult de un deceniu, între 1992 şi 2006, şi a fost cunoscut mai mult în Japonia, fără ca despre această ambulanţă incredibilă să se ştie prea multe în restul lumii. Dar şi în Japonia ea putea fi cumpărată doar de către instituţii medicale şi de stat, deci asemenea maşini n-au ajuns niciodată în mâinile unui proprietari privaţi decât după casarea lor din slujbele medicale. Aceste ambulanţe, însă, au funcţionat ireproşabil cu acel motor V8 legendar sub capotă şi putem fi siguri cu toţii că şoferii care aveau norocul să le conducă era încântaţi de munca lor!
0
2,988
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!