(VIDEO) O macara autonomă dintr-un port din Israel a ridicat containerul cu tot cu un camion Volvo

13 Decembrie 2022, 09:01
Redacţia PiataAuto.md
O întâmplare neobişnuită s-a produs acum două zile, la 11 decembrie, în terminalul de containere Hadarom al portului Ashdod din Israel, când un camion Volvo s-a pomenit ridicat în aer, cu tot cu containerul şi remorca sa.
Terminalul Hadarom e unul cu macarale automatizate şi autonome, construcţia căruia a fost finalizată la finele anului 2021, cu operare deplină din 2022. Tehnologia a fost instalată de o companie olandeză, macaralele fiind capabile să ridice containerele şi să le plaseze în locul potrivit, pentru încărcarea ulterioară pe nave şi invers, să le descarce de pe nave şi să le încarce pe camioane. Şoferul camionului Volvo a venit în poziţia normală pentru operaţiunea de descărcare, dar se pare că n-a efectuat decuplarea containerului de pe remorca camionului său, iar în rezultat, macaraua automatizată a ridicat şi camionul când a apucat containerul, fără a sesiza problema.
Din fericire, şi mecanismele de prindere ale remorcii de container, şi şaua camionului şi cuplarea sa de remorcă, au fost atât de puternice, încât au rezistat să ţină greutatea camionului în aer. Acesta a fost ulterior reîntors la sol, după o intervenţie umană în sistemul de gestionare a macaralei. Aparent, camionul nu are daune provocate de această ridicare, dar cu siguranţă o verificare în plus ar fi oportună. Vezi în video-ul de mai jos o secvenţă în care camionul e readus la sol.
1
65,654
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!