Pe drumurile din Moldova au fost instalate 15 staţii meteo, pentru a eficientiza curăţarea şi întreţinerea lor

11 Ianuarie 2023, 10:35
Redacţia PiataAuto.md
Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) din Moldova anunţă că pe drumurile ţării au fost instalate 15 staţii meteo compacte, pentru monitorizarea directă a condiţiilor meteo şi pentru a eficientiza curăţarea şi întreţinerea drumurilor în rezultat. Anterior, acum câteva luni, ASD mai anunţase instalarea a 15 camere video de monitorizare a traficului, în special în perspectiva de aglomerare, dar şi pentru securitate, aşa că noile staţii meteo par să fie instalate în exact aceleaşi locuri.
La nivel practic, aceste staţii meteo vor transmite date în timp real despre temperatura şi umiditatea aerului, intensitate a vântului, presiune atmosferică şi evoluţie în timp a acestor date. Asta ar trebui să permită celor de la ASD să dispună mai prompt intervenţia utilajelor de mentenanţă — spre exemplu când pe o porţiune se remarcă punct de îngheţ şi umiditate, s-ar putea indica ieşirea în teren pentru împrăştierea materialului antiderapant. În mod similar s-ar proceda la ninsori sau alte condiţii meteo.
E curios că ASD pune accent pe „întreţinere minimizată” a drumurilor, datorată acestui sistem. Cu alte cuvinte, când temperaturile într-o regiune nu vor fi încă de îngheţ, mai degrabă că se vor atesta situaţii când autospecialele nu vor mai ieşi în teren pentru a nu împrăştia în zadar materialul antiderapant.
La nivel teoretic, întreg sistemul trebuie să reducă irosirea de resurse şi să asigure intervenţii mai prompte, inclusiv locale, când e nevoie de ele. Cum va funcţiona sistemul în realitate — rămâne de văzut în practică.
Instalarea celor 15 camere şi a utilajului aferent au costa 9,3 milioane de lei, bani plătiţi din fondul rutier. ASD a publicat şi o hartă cu locurile amplasării noilor staţii meteo.
0
1,597
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!