Fabrica Roman din Braşov a produs un camion nou în 2023, o basculantă 8x4, am aflat preţul şi ce componente fabricate în România are
13 Februarie 2023, 11:22 Redacţia PiataAuto.md
Acum câteva zile, publicam o ştire despre rezultatele triste ale fabricii Roman pentru anul 2022, când fabrica nu a produs niciun camion nou, ci doar a reparat 13 camioane ale armatei pe parcursul unui întreg an. Ei bine, în 2023 fabrica din Braşov a produs un exemplare de camion nou, care e o basculantă 8x4, cu preţ mai mare decât am fi aşteptat. Am vrut totodată să aflăm câte din componentele acelui camion mai sunt fabricate în România, la Braşov, şi câte vin de la furnizori externi.
Foto: Singura imagine primită cu modelul exact al camionului, într-o rezoluţie mică
Camionul produs acum, în 2023, e un Roman 38.440 VFK cu tracţiune 8x4, cu o sarcină utilă de 24,5 tone. Modelul nu e unul nou, fiind prezent în gamă şi acum 10 ani, dar după un an 2022 cu 0 camioane produse, e primul şi singurul exemplar produs în 2023. Masa proprie a camionului e de 13,5 tone, iar masa maximă admisă e de 38,8 tone, inclusiv personalul din cabină. Volumul benei e de 18 metri cubi. Preţul unui asemenea camion, în funcţie de echipări, oscilează între 200.000 euro şi 300.000 euro, ne-au informat cei de la Roman. Ni s-a părut o cifră mai mare decât am fi aşteptat să auzim, aşa că am sondat un pic piaţa de camioane similare. Specificările pot face preţul să varieze mult, însă, se pare că într-un asemenea interval de preţ se pot cumpăra camioane basculante 8x4 ale oricărei mărci recunoscute. Dacă ne citesc cei care au cumpărat camioane similare ale altor mărci sau cunosc mai detaliat preţurile pentru asemenea tip de camioane, chiar îi rugăm să scrie în comentarii care sunt aceste preţuri.
Camionul Roman produs în 2023 e echipat cu motor de origine MAN, cu 6 cilindri în linie. E un diesel de 10,5 litri, cu o putere de 440 CP şi cuplu maxim de 2.100 Nm. Deci, caracteristicile de putere sunt decente, iar motorul se conformează normelor Euro 5. Cutia de viteze e una manuală, de origine ZF, cu 16+2 trepte, dar acest camion poate primi şi o cutie de viteze automată Allison.
Camionul are sistem de frânare pe două circuite separate, faţă şi spate, cu ABS şi EVB. Cabina are 2 locuri, cu scaune pe suspensie hidraulică, sistem de încălzire şi ventilaţie, sistem de climatizare Webasto, geamuri acţionate electric şi radio cu CD. Dotări moderne de siguranţă lipsesc din listă.
Foto: Imagine cu un asemenea camion, produs anterior
Am vrut să aflăm câte din componentele acestui camion sunt produse local la fabrică, şi câte vin de la furnizori, or, ştim cu toţii că în ultimi ani fabrica Roman şi-a redus suprafeţele şi şi-a închis secţii importante, care asigurau anterior producţie. Angajaţii Roman ne-au comunicat că doar cabina şi punţile sunt fabricate de Roman, iar toate celelalte componente de pe camion sunt importate. Punţile, apropo, sunt din seria AF 7.5 pe faţă, şi PT.13+PS.13 pe spate, din cele proiectate de demult de inginerii români. Cândva, aceste punţi se dovediseră a fi foarte capabile, şi erau montate pe mai multe modele de camioane fabricate la Braşov.
Aşadar, cam asta reprezintă singurul camion fabricat la Braşov în 2023, până în acest moment. Marea întrebare este dacă preţul e unul competitiv, în raport cu ceea ce oferă, şi dacă românii şi companiile româneşti, care au nevoie de asemenea camioane în munca lor, ar alege un asemenea camion Roman sau ar opta pentru alte mărci? Ar putea aici ajuta un sentiment de patriotism pentru a alege un camion produs local şi de a susţine astfel fabrica, sau argumentele economice prevalează? Avem acum un camion actual, fabricat la Braşov în 2023, deci acum e momentul să gândim cu toţii aceste lucruri, să-l analizăm într-un context actual şi să spunem ce credem.