(VIDEO) Cum se va încărca Nissan-ul Ariya electric, care porneşte într-o expediţie de la Polul Nord la Polul Sud, şi cum arată pe viu

16 Februarie 2023, 21:12
Redacţia PiataAuto.md
Acum două săptămâni, anunţam într-o ştire că Nissan a creat un Ariya electric, care va pleca într-o expediţie de la Polul Nord la Polul Sud, prima expediţie de acest fel nu doar pentru o maşină electrică, ci şi în general, pentru orice tip de maşină. Acum un canal de YouTube a mers să-i întâlnească pe cei doi soţi care vor călători la bordul acestei maşini, timp de 10 luni şi 27.000 km, şi să filmeze pe viu maşina electrică.
Aşa cum spuneam în articolul de acum 2 săptămâni, maşina e uşor modificată, în special pe partea de suspensie, anvelope şi aripi care să facă posibilă montarea anvelopelor mari. Dar electromotoarele şi bateria vor fi absolut standard, iar asta aduce inevitabil întrebări despre cum se va putea descurca bateria la temperaturi polare, spre exemplu la -40 sau chiar -50 cât pot ajunge uneori temperaturile în Antarctica, în interiorul continentului.
Pentru temperaturi atât de joase nu există deocamdată un răspuns clar, decât că maşina ar trebui să reziste prin managementul bateriei. Ea va rula, însă, cu anvelope la presiune joasă, care sunt mai late şi care vor spor consumul foarte mult. Aşa că din autonomia promisă de 489 km în regim teoretic şi vreo 350-400 km în condiţii mai realiste, nu ne-am mira dacă în Antarctica, cu geruri de -40 şi anvelope de presiune joasă, maşina să aibă vreo 100 km de autonomie. Fireşte, apare inevitabil întrebarea cum se va încărca maşina acolo, or, în Antarctica nu există vreo centrală electrică, nu există prize pentru încărcarea maşinilor, şi în general, sunt mii de kilometri de pustietate.
Ei bine, parţial răspunsul a fost menţionat în articolul precedent, când se vorbea că maşina electrică va avea o remorcă, unde va fi o turbină eoliană şi nişte panouri solare. Nissan menţiona atunci că vor exista „şi aceste utile”, lăsând să se înţeleagă că ar exista şi un generator cu combustie. Cei doi aventurieri de acum, vorbesc doar despre turbină şi panouri, fără a pomeni nimic despre generator. Iar turbina eoliană are 5 kW putere maximă şi 6 metri înălţime. Ea va fi ridicată când maşina va staţiona.
Acum, în cazul ideal când există vânt maxim, ea va genera 5 kWh de putere pe oră. Mai realist e să se conteze pe o putere de 2-3 kW. Bateria maşinii are 87 kWh, să presupunem că se va încărca constant de la 10% la 80%, deci 70% net, deci sunt 61 kWh de încărcat, pentru care vor trebui 12 ore în condiţii ideale, sau vreo 20-30 ore în condiţii mai slabe. Sigur, putem pune şi panourile solare la socoteală pentru reducerea acestui timp. Dar, mai există o problemă.
Cei doi aventurieri nu vor putea sta în Antarctica în frig la -30 sau -40 câte 20 ore, cât se încarcă maşina lor. Deci, vor trebui să ţină căldura pornită, care, inevitabil va consuma cel puţin 1 kW din putere chiar şi cu o pompă de căldură eficientă, sau la asemenea temperaturi se poate conta şi pe un consum de 2-3 kW. Iar asta înseamnă că există riscul realist ca toată energia generată de turbina eoliană, sau cel puţin o mare parte, să fie consumată pentru menţinerea caldă a habitaclului. Cel puţin în Antarctica există riscul mare ca acest lucru să se întâmple.
Nu ştim ce putere au panourile fotovoltaice, ca să putem estima dacă ele vor contribui esenţial, dar cu siguranţă expediţia electrică va însemna provocări majore în Antarctica. Dacă pe acolo cifra de consum va fi de 50-60 kWh/100 km, va însemna că după fiecare 2-3 ore de condus vor urma vreo 10-20 de ore de staţionare pentru încărcare. Nu în zadar, deci, s-au estimat 10 luni pentru parcurgerea celor 27.000 km din expediţie. Totuşi, Chris Ramsey, autorul expediţiei, e un aventurier experimentat şi, deşi are doză obligatorie de nebunie în el, ne-am bucura să demonstreze tuturor că ideea sa va funcţiona până la urmă şi, în pofida dificultăţilor, va ajunge la Polul Sud.
Vezi în video-ul de mai jos discuţia cu el şi maşina sa electrică.
0
2,646
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!