(VIDEO) Ce se obţine atunci când un Ferrari Testarossa clasic e trecut la propulsie electrică în locul motorului de 12 cilindri

19 Aprilie 2023, 19:18
Redacţia PiataAuto.md
Acum un an, publicam un articol cu video în care relatam despre ideea unui britanic, deţinător al unui atelier de conversie a maşinilor clasice la propulsie electrică, de a transforma un Ferrari Testarossa clasic, cu motor de 12 cilindri, într-o maşină electrică. La cât de valoroase sunt exemplarele de Testarossa şi cât de legendar e modelul, ideea cu siguranţă va fi considerată de mulţi pasionaţi auto o blasfemie. Dar britanicul a dus-o la bun sfârşit, ba chiar a mai primit o comandă de la un proprietar de Testarossa. Şi a publicat de curând un video cu maşina cu transformările pe ea făcute deja.
Deci, acest exemplar Ferrari a zis adio motorului său original de 4,9 litri, despre care italienii spuneau că era un V12 cu blocurile poziţionate la 180 grade, ceea ce-l califică efectiv ca un motor boxer. Motorul avea 390 CP şi 490 Nm şi-i asigura maşinii o acceleraţie de sub 6 secunde până la prima sută. Dar, şi mai important, aceste Ferrari ajungea la 290 km/h cu el.
Acum, maşina a primit un electromotor de Tesla, zice autorul conversiei. Acesta a avut griă să-l monteze în faţa axului posterior, pentru a păstra pe cât posibil ideea de motor montat median, aşa cum era originalul. În compartimentul unei era motorul propriu-zis, însă, şi-au făcut loc o parte din bateri. O altă parte a fost pusă şi în faţă, pentru a distribui mai bine greutatea.
Paradoxal, dar calculele arătat că, cu bateria care se dorea a fi instalată iniţial, maşina ar fi rezultat mai uşoară în forma sa cu propulsie electrică, decât cu motorul de 12 cilindri. Aşa că bateria a primit mai multe celule până la o capacitate totală de 63 kWh, pentru a avea mai multă autonomie şi a echivala aproximativ greutatea iniţială.
Dacă iniţial acest Ferrari cântărea 1.670 kg, acum el cântăreşte 1.712 kg, ceea ce e cu doar 42 kg mai mult.
Însă distribuţia greutăţii e diferită, puntea faţă devenind mai grea acum şi cea din spate mai uşoară. Asta a făcut ca roţile faţă să pară mai apăsate decât originalul, iar cele spate — mai ridicate faţă de aripi. Prin urmare, va fi nevoie de noi arcuri şi ajustări făcute la suspensie.
Însă, maşina a fost finalizată aproape în întregime cu excepţia acestor modificări suplimentare necesare la suspensie. Ea merge şi are toate elementele funcţionale, aşa că ideea a fost dusă la pun sfârşit. Autorul modificărilor a ieşit şi la o plimbare scurtă cu ea. Cel mai probabil, acceleraţia acestui Ferrari Testarossa electric va fi poate mai rapidă decât a originalului. Însă sunt puţine şanse ca electromotorul său poată duce acest Ferrari la 290 km/h.
Vezi cum arată acest Ferrari în video-ul de mai jos.
0
2,778
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!