(VIDEO) Un youtuber britanic a venit în România pentru a se convinge dacă Transfăgărăşanul e cel mai bun drum din lume

29 Iunie 2023, 09:10
Redacţia PiataAuto.md
Un renumit youtuber auto britanic, Tim Burton, autor al popularului canal auto Shmee150, a venit în România cu un Mercedes-AMG GT pentru a se convinge dacă Transfăgărăşanul este cu adevărat cel mai bun drum din lume, aşa cum ziceau cândva cei de la Top Gear, iar pe lângă asta a mai trecut şi pe Transalpina.
Iniţial acesta a pornit de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, a trecut prin traficul din capitala României, apoi a parcurs obişnuitul drum spre Transfăgărăşan, pe trasee aglomerate. În sfârşit, indicatorul că Transfăgărăşanul e deschis l-a bucurat şi aventura acestuia urma să înceapă.
Dar abundenţa de urşi pe marginea drumului l-a cam speriat pe youtuber-ul britanic şi acesta tot continuă a spune că i se pare o idee rea că oamenii opresc şi ies din maşini atât de aproape de zonele unde urşii umblă liberi.
Drumul până în vârf a mai fost presărat cu lucruri care l-au impresionat pe youtuber, precum oile pe lângă care a trebuit să treacă sau curbele strânse pe care le vedea pe ecranul navigaţiei înainte. Dar, odată ajuns în vârf, acesta a rămas fermecat de viziunea care i s-a deschis în faţă, odată ce a ieşit din maşină.
Au urmat câteva episoade în care acesta a coborât şi urcat pe cele mai frumoase porţiuni de Transfăgărăşan cu Mercedesul său AMG GT Black Series, şi se pare că savoarea în condus a fost pe măsură.
Concluzia despre Transfăgărăşan a fost că suprafaţa carosabilului n-o fi cea mai bună din lume, dar peisajele îl confirmă, totuşi, drept unul din cele mai bune trasee montane de pe planetă. Şi, cu o asemenea impresie, youtuber-ul şi-a cumpărat un abţibild din România şi l-a încleia la loc de cinste pe maşina sa, lângă cel cu Nurburgring.
A mai urmat şi traversarea Transalpinei. Iar la început, curbele superbe şi asfaltul perfect au format o impresie exaltantă despre acest drum.
Însă au urmat porţiuni unde asfaltul sfârşeşte brusc, apoi lipsa barierelor şi traficul mai aglomerat i-au mai temperat entuziasmul youtuber-ului.
În final, acesta spune că cele două drumuri din România sunt cu siguranţă plăcute de condus şi printre cele mai bune din lume, dar n-ar putea desemna titlul de cel mai bun unuia singur.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
9,024
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!