Un nou parc fotovoltaic maritim din China are funcţie triplă, producând electricitate, sare şi creveţi

24 Iulie 2023, 11:01
Redacţia PiataAuto.md
De curând, în China a fost inaugurat un nou parc fotovoltaic uriaş pe mare, care însumează 1 GW de putere instalată, mai mult decât puterea necesară întregii Republici Moldova la orele de consum maxim, în sezon maxim. Şi mai curios e faptul că noul parc fotovoltaic maritim din China are funcţie triplă pe aceeaşi suprafaţă, producând electricitate, sare şi creveţi!
Parcul fotovoltaic a fost conceput de compania de stat Huadian, şi are numele de Huadian Tianjin Haijing. Panourile solare sunt amplasate pe o suprafaţă de peste 13 kilometri pătraţi în zona maritimă Changlu, acolo unde extracţia de sare are loc de mult timp. Inginerii chinezi s-au gândit că pot proiecta parcul fotovoltaic în aşa fel încât sarea să poată fi sedimentată în continuare în mod natural şi extrasă. Pentru asta, era nevoie de lumină solară suficientă, care să pătrundă în apă, aşa că panourile solare au fost amplasate la o distanţă de 14 metri unul faţă de celălalt, aproape dublu decât în alte parcuri similare. În schimb, panourile au faţă dublă, făcând uz atât de lumina directă a soarelui, cât şi cea reflectată de apă, care ajunge pe verso.
Astfel, noul parc fotovoltaic va produce 1,5 TWh de electricitate anual, suficient cât să acopere consumul anual a 1,5 milioane de locuinţe din China.
Pe lângă faptul că permite extracţia sării din apa în care e instalat, noul parc fotovoltaic maritim permite şi activităţile de acvacultură sub el, iar în acest caz e vorba de creşterea creveţilor. Astfel, pe o suprafaţă atât de întinsă, şi producţia de creveţi va fi una din funcţiile esenţiale pe care le va îndeplini această suprafaţă maritimă. Cei care au inaugurat acest parc nou spun că acest model industrial triplu e pentru prima dată implementat în China.
3
6,569
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!