Ingineria bizară a primei motociclete cu cutie automată de acum aproape 50 de ani, Honda CB750A

E cumva ciudat că, deşi cutiile automate domină aproape total lumea maşinilor, în cea a motocicletelor acestea n-au prins cu adevărat niciodată. Da, există scutere cu cutii cu raport continuu variabil, există şi motociclete electrice, mai nou, care n-au ambreiaj şi cutie de viteze, dar în lumea motocicletelor adevărate sunt puţine exemplele cu asemenea transmisii. Acum aproape 50 de ani, însă, Honda şi-a luat rolul de a fi vizionară, fiind convinsă că asta urma să fie marea tendinţă între motociclete.

De fapt în anii 70 Honda încă nu avea o cutie automată pentru maşinile sale şi-şi dorea una. Problema nu era în faptul că inginerii săi nu puteau construi una, însă orice soluţie ar fi aplicat, însemna să încalce proprietatea intelectuală din patentele înregistrate deja de alte companii care creaseră cutii automate şi se asiguraseră că metodele aplicate de ei nu vor putea fi pur şi simplu copiate. Obosită să tot caute soluţii de a reinventa cutia automată astfel încât să nu ajungă în sala de judecată, Honda a decis să apeleze la compania Borg-Warner, care deţinea o mare parte din patente, pentru a-i cere să dezvolte o cutie automată pentru Honda. Cei de acolo i-au refuzat pe japonezi, şi nu pentru că i-ar fi boicotat sau n-ar fi vrut banii lor, ci pentru că Honda avea motoare prea mici, iar puterea s-ar fi pierdut prin convertoare de cuplu, iar Borg-Warner nu avea încă o tehnologie care să permită scalarea pentru puteri mici.

Aşa că tot inginerii Honda s-au pus pe treabă şi au inventat cutia Hondamatic, pe care au montat-o pe Civic în 1973 şi pe Accord în 1976. La scurt timp după punerea ei pe o maşină, cei de la Honda s-au gândit că, odată ce cutia lor fusese dezvoltată pentru motoare cu puteri mici, ar putea fi pusă şi pe o motocicletă Honda, mizând ea va schimba radical lumea motocicletelor.

Aşa a apărut în 1976 prima motocicletă cu cutie automată, Honda CB750A, unde indicele A semnifică automată, iar CB750 e modelul de la care a derivat aceasta. Totuşi, a fost schimbat radical şi designul, ba chiar şi motorul, având o rată de compresie mai mică a motorului, care dezvolta doar 47 CP, faţă de 75 pe CH750. Motorul rămăsese însă cu 4 cilindri în linie, răcit cu aer.

Foto: Motorul de 4 cilindri de pe Honda CB750A

Ingineria cutiei de viteze e super interesantă, însă. Aceasta avea doar 2 trepte, dar avea un convertor de cuplu, care avea un rol similar celui de la cutiile automate de azi. Schimbarea de trepte nu se făcea automatizat, însă, ci prin apăsarea unui selector la picior, aproape ca la o cutie manuală. Doar că lipsea manivela de ambreiaj pe ghidon. Cu alte cuvinte funcţiona ca o cutie automată pe care a-i opera-o cu padelele de lângă volan la o maşină — tu decizi când schimbi treptele, dar schimbarea are loc fără un ambreiaj, iar la pornire ea demarează lin.

Atunci când se punea piedica jos, cutia trecea automat în poziţie neutră, astfel asigurându-se că la pornire ea n-ar fi avut o treaptă cuplată. Şi apropo, cutia folosea acelaşi ulei de motor, ca şi propulsorul de bază.

Motocicleta avea şi o frână de parcare, ca să stea pe loc, odată cu cutia era în poziţia neutră. Iar ca să eliberezi acea frână de parcare, era suficient să apeşi pe pedala normală de frână.

Honda CB750A avea chiar şi indicatoare pe vitezometru, ca să-ţi amintească plaja de viteză pentru fiecare dintre trepte. Azi pare incomplet, poate, că această cutie nu poate decide singură în funcţie de turaţii şi viteză când să schimbe treptele, dar în 1976 ea era un mare salt tehnologic pentru motociclete. Iar Honda miza că astfel va atrage foarte mulţi tineri începători, care şi-ar fi dorit să devină motociclişti, iar cu modelul lor ar fi putut să se acomodeze mai uşor cu motocicletele, fără a risca să le oprească involuntar la porniri.

Însă motocicleta a eşuat să atragă începătorii pentru că era foarte grea, cântărind circa 260 kg. Un tânăr lipsit de experienţă o putea răsturna sau scăpa cu uşurinţă. Pentru motocicliştii mai experimentaţi, care-şi doreau deja mai multă putere, ea era prea slabă şi lentă, atingând prima sută în mai mult de 10 secunde, iar viteza maximă era de doar 156 km/h.

Şi apoi, ea era simţitor mai scumpă decât un CB750 normal şi fiind mai grea şi mai slabă nu reprezenta o alternativă care să te atragă cu adevărat să plăteşti mai mult. Iar pe lângă asta, motocicletele sunt cumpărate tocmai pentru senzaţia mai nefiltrată şi mai mecanică, fapt care se împacă perfect cu o cutie manuală şi motocicliştii nu simt neapărat lipsa unei cutii automate pe motorul lor. Plus că totul e şi o chestie de control, în viraje, când vrei să ştii exact că roata spate nu-ţi va da o surpriză de sacadare în timp ce abordezi o viraj pe un teren un pic mai imperfect în aderenţă.

Aşa că Honda CB750A a plecat în istorie după doar 2 ani, în 1978, rămânând o pagină curioasă, dar puţin ştiută. Honda a mai încercat încă 3 modele de motociclete cu asemenea cutie ulterior — CB400A, CM400A şi CM450A, până în anul 1983, dar în cele din urmă a renunţat la ideea acestei cutii.