Odată cu scăderea ratei de bază a BNM şi regularizarea microcreditării, creditele auto la bănci au devenit mai accesibile în Moldova, inclusiv cele fără gaj
11 August 2023, 09:57 Redacţia PiataAuto.md
Moldova a trecut printr-o perioadă în care ceea ce se întâmpla în domeniul microcreditării semăna cu vestul sălbatic. Creditele se acordau uşor, oricui, şi cu cât mai neavizat solicitantul, cu atât mai grave erau consecinţele, mai ales că acele credite, în marea lor majoritate, erau însoţite de condiţii inimaginabil de dure şi neavantajoase. Şi pentru că maşinile, inclusiv la mâna a doua, erau de multe ori cea mai tentantă achiziţie pentru asemenea credite oferite uşor, acolo şi se întâmpinau unele din cele mai mari probleme. Se ajungeau la dobânzi de multe zeci de procente sau chiar sute de procente. Orice întârziere la plata unei rate declanşa mecanisme draconice, iar oamenii se pomeneau că ori achitau 3-4 preţuri ale maşinii la final, ori rămâneau şi fără maşină, iar uneori şi fără apartamente, case, sau alte proprietăţi. Dar anul trecut această piaţă a fost regularizată, cu limite mult mai stricte la dobânzi şi la felul în care ele trebuie comunicate clienţilor, iar lucrurile s-au temperat substanţial acolo. În acelaşi timp, creditele auto la instituţii bancare deveniseră mai scumpe, inclusiv din cauza majorării de anul trecut a ratei de bază a Băncii Naţionale. Acum, însă, în 2023, rata de bază la BNM s-a redus din nou, iar băncile au parte de o concurenţă mai directă între ele şi cu alte instituţii nebancare, aşa că şi creditele auto la bănci au devenit mult mai accesibile în comparaţie cu situaţia anterioare. Şi sunt oferite inclusiv fără gaj.
Care e azi rata dobânzii la creditele auto în Moldova? Ce sume pot fi oferite fără gaj? Cât de uşoară sau dificilă a accesarea lor, în raport cu uşurinţa de cândva a microcreditării? Ne-am propus să studiem un pic starea actuală de lucruri după ce am fost contactaţi de una din băncile din Moldova, care pune în prezent un accent mai mare pe asemenea credite — Moldindconbank, iar discuţia cu ei ne-a intrigat să aflăm cât de mult s-au schimbat condiţiile de creditare în ultimul timp. Practic, aceştia au început prin a ne spune cât de bune sunt condiţiile la creditul lor auto, iar noi am avut iniţial o atitudine sceptică, aşteptând să auzim dobânzi efective de 18-22% sau mai mult cu comisioane aferente. Nu, în cazul lor ar fi de 10,5% dobândă anuală şi 11,02% dobândă anuală efectivă cu toate comisioanele incluse, ne spun aceştia, şi ar fi cel mai bune condiţii de pe piaţă. A urmat întrebarea dacă am accepta să publicăm un advertorial, ca toţi cititori noştri să afle despre asta. Deşi subiectul e interesant, el e şi dureros în contextul a ceea ce se întâmpla până recent cu microcreditarea şi apoi creşterea bruscă a ratei dobânzii la bănci din 2022, când foarte mulţi oameni s-au pomenit cu ratele mărite. Prin urmare, am menţionat că putem publica doar dacă noi ne luăm libertatea de a analiza lucrurile obiectiv şi larg, studiind şi alte bănci, pentru a ne convinge cum stau lucrurile de fapt şi a ne informa onest cititorii. Aşa s-a născut ideea acestui articol. Să vedem, însă, în mod realist, cât de bune au devenit condiţiile creditelor auto în Moldova. La bănci, dar şi în zona microcreditării.
În primul rând, am vrut să vedem care e situaţia cu companiile de microcreditare între timp. Am studiat oferta uneia din cele mai cunoscute companii din acest domeniu şi ne-am cam speriat de condiţii, aşa temperate şi regularizate cum sunt acum. Deci, acum, după ce le-au mai fost limitate dobânzile şi condiţiile, rata de bază a dobânzii, afişată public, la acea companie e de 50%! Iar DAE, cu tot cu comisioane, e de 85,73% anual! Ştim, înainte erau şi peste 100% în unele cazuri. Dar nici cifrele de acum nu pot fi numite civilizate. Sfatul nostru onest, este să se evite pe cât posibil asemenea credite, cu asemenea dobânzi, pentru că e mare şansa de a nimeri într-un vârtej financiar din care e foarte greu să mai ieşi.
Ne-am uitat şi la ofertele a trei mari bănci din Moldova. Acum creditele auto sunt calificate ca o subcategorie a creditelor de consum, ceea ce e oarecum firesc. Un lucru comun pentru toate băncile pe care le-am analizat e că există din nou credite fără gajări directe, şi se acordă sume mai mari drept credit, până spre 300 şi chiar 400 mii lei, adică circa 20 mii euro, fapt care le face aplicabile şi pentru maşini la mâna a doua, şi pentru maşini noi, când, de exemplu, vrei să-ţi cumperi o maşină de 35 mii euro şi ai 20 mii disponibili, mai având nevoie de încă 15 mii prin asemenea formă de finanţare. În cazurile celor 3 bănci am observat perioada maximă de 60 de luni, perioadă pe care am şi aplicat-o în calculatoarele online ale băncilor.
Aşadar, Victoriabank ne-a afişat dobânda anuală efectivă de 18,19%. La o sumă de 300.000 credit, deci cei 15 mii euro menţionaţi mai sus, suma achitată lunar ar fi de 7.416,30 lei, circa 370 euro lunar dacă luăm drept referinţă un curs mediu de 20 lei/euro.
Maib mare are suma maximă acordată de 350 mii lei, iar dobânda de bază e de 11%, în timp ce DAE e de 11,57%. Calculatorul acestei bănci ne-a arătat că la suma de 300.000 lei credit, rata lunară ar fi de 6.517,05 lei. Deci, condiţiile sunt mai bune faţă de prima opţiune, şi mai există o excepţie mai favorabilă, despre care vorbim mai jos.
Şi, acum să vedem cum se încadrează condiţiile celor de la Moldindconbank (MICB) în acest context, cei cărora le-am şi propus provocarea în întâmpinare. Suma lor maximă de creditare e de 400.000 lei, dar aici e important să spunem că suma minimă e de doar 5.000 lei! Deci inclusiv cei care vor achiziţii mult mai modeste şi ar fi apelat la companii de microcreditare, pot lua în calcul o relaţie la dobânzi mai mici cu o bancă. Dobânda anunţată de MICB pentru acest credit e de 10,5% e bază şi 11,02% DAE. Pe site-ul lor e dat un exemplu al unui credit de sumă mai mică, de 100.000 lei, tot pe 60 de luni, care va avea o rată lunară de doar 2.149,39 lei. Noi am vrut ca cifrele să fie comparabile, însă, aşa că am calculat rata la un credit la aceeaşi sumă de 300.000 lei, tot pentru 60 luni. Rata lunară ar fi de 6.448,17 lei. Deci, deşi diferenţa e mai mică faţă de opţiunea de mai sus, rata e într-adevăr mai mică.
Se va modifica această rată în timp, apropo, dacă mai variază rata de bază a BNM? Nu, pentru că e rată fixă în acest caz. Deci nu se va modifica nici dacă va creşte rata BNM, nici dacă va scădea mai jos de 6%, cât e acum.
E important şi să zicem dacă este ea cea mai mică rată de pe piaţă, dintre toate băncile? Am mai analizat DAE%-ul la credite auto la alte câteva bănci, în afară de primele 3 mari, pentru a vedea dacă găsim undeva o dobândă DAE mai mică de 11,02. Următoarea bancă din lista noastră, ProCreditBank — 11,4%. La OTP Bank — 13,79% DAE la 60 luni şi 300.000 lei, şi asta doar dacă activezi în sectorul IT sau de stat şi primeşti salariu pe cardul băncii. Dacă primeşti salariul pe cardul băncii, dar eşti din alte sectoare, ai un DAE de 18,36%. Următoarea bancă din lista noastră, Eximbank — are suma maximă de 200 mii lei şi o DAE de 13,22%. Fincombank are asemenea credite fără gaj doar pentru cei din sectorul IT şi o DAE de 11,57%. La BCR am descoperit o situaţie atipică — DAE în calculatorul de credit de consum fără gaj era indicat ca fiind mai mic, de 11,00%, dar rata lunară la un credit de 300.000 lei pe 60 luni era un pic mai mare, de 6.448,67 lei, deci probabil e o rotunjire în afişaj la 11%, iar efectiv e un pic peste. E o diferenţă de doar 50 bani, însă.
Deci, după 8 bănci analizate, cu o cotă dominantă pe piaţă împreună, putem spune că se confirmă, rata lunară în cazul creditului auto la Moldindconbank este cea mai mică. Dar pentru că vrem să fim oneşti până la urmă, vom spune că maib are o DAE mai mică, de 10,47%, în cazul în care cumperi o maşină electrică sau hibridă, rata lunară la 300.000 lei şi 60 luni fiind acolo de 6.319,16 lei. Condiţiile generale pentru creditul auto la aceeaşi bancă, însă, indică DAE mai mare, de 11,57%. Şi mai trebuie să spunem că la majoritatea băncilor acest DAE anunţat este valabil dacă-ţi faci cel puţin un card la acea bancă, pentru a primi eventual salariu sau o parte de venituri pe el. În cazul în care nu vrei să iei card de la ei, DAE poate fi mai mare chiar şi cu 1-2 puncte procentuale sau mai mult.
*Numărul de ordine al băncilor e dat de ordinea în care le-am analizat, nu de poziţia pe piaţă. DAE a fost obţinut din surse disponibile public, pe site-urile băncilor, iar ratele indicate în articol au fost obţinute prin calculatoare de credite ale fiecărei bănci, disponibile public, pe site-urile acestora.
În zilele noastre, cam toate băncile au deja solicitări online de credite, iar condiţiile principale ale acestor credite auto fără gaj e să fii angajat de minim 6 luni, de obicei, precum şi deţinerea unui imobil în proprietate fără interdicţii. Informaţiile despre venituri sunt acum automatizate într-un sistem informaţional de stat, la care băncile au acces atunci când cineva solicită un credit şi astfel totul e mult mai rapid şi transparent. Pot oare accesa asemenea credite şi cei care până de curând apelau la microcreditare? Dacă n-au istorii grave de restanţe în biroul de credit, da. Iar dacă suma cerută e de până la 100.000 lei, cei de la MICB nici nu mai impun condiţia cu deţinerea unui imobil. Deci, acest tip de credit poate fi şi pentru ei o etapă nouă de formare a unor relaţii mai civilizate cu o instituţie bancară, la condiţii mai bune.
Şi totodată, aşa cum spuneam, aceste credite rămân o opţiune şi pentru cei care planifică achiziţii de maşini la mâna a doua mai proaspete şi relativ mai scumpe, sau chiar maşini noi. Dar, întotdeauna vă sfătuim să luaţi asemenea decizii responsabil.