Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Pieton salvat în Chişinău de claxonul altui şofer în timp ce un Hyundai îl ignoră cu viteză

15 August 2023 - 08:51
Redacţia PiataAuto.md
Sunt unele situaţii de trafic, când mai există loc de interpretări şi discuţii, dacă pietonul s-a asigurat înainte de a traversa, dacă nu şi-a schimbat traiectoria brusc şi n-a existat suficient timp ca şoferii să-i înţeleagă intenţia, şi aici ne referim la cazuri precum cel cu poliţiştii de săptămâna trecută. Dar în cazul de mai jos, surprins ieri pe bulevardul Decebal din Chişinău, nu mai încape nicio interpretare şi nicio justificare pentru şoferul din Hyundai, care nu doar nu acordă prioritate pietonului angajat în traversare în mod clar, ci şi goneşte pe trecerea de pietoni cu o viteză care putea lua o viaţă, chiar dacă alături există o maşină deja oprită la zebră.
Din fericire, şi pietonul privea la trafic, dar şi şoferul care oprise, autorul filmării, a avut suficientă precauţie încât să claxoneze scurt pentru a atrage atenţia pietonului la maşina de alături, care nu avea nicio intenţie de a opri. Graţie acestui fapt, pietonul a încetinit şi n-a ajuns în faţa Hyundai-ulu, care, la viteza pe care o avea, n-ar fi putut opri în timp util şi ar fi provocat o tragedie soldată cel puţin cu rănirea gravă a pietonului.
Şi toate astea se întâmplă chiar şi în contextul în care noile modificări la codul contravenţional stipulează amenzi mai mare pentru asemenea încălcări, dar şi şansa de rămâne cu permisul de conducere suspendat la a doua încălcare.
Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Telegram / automobil_md
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter