China şi-a crescut exporturile de maşini atât de mult, încât în acest an au fost plasate comenzi record pentru noi nave transportatoare de automobile

10 Septembrie 2023, 14:37
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii doi ani, industria auto din China trece prin schimbări majore şi radicale, mizând pe mobilitate electrică, pe de o parte, iar de altă parte, această mare schimbare le-a oferit şansa să iasă în faţă prin adoptare şi dezvoltare mai rapidă de tehnologii noi, cu o mulţime de mărci noi apărute şi modele cu calităţi cu adevărat interesante, toate astea cooptate cu scara mare a pieţei, care le permite şi o anvergură mai mare în dezvoltare. Pe piaţa internă producătorii japonezi şi germani şi-au redus substanţial vânzările, în favoarea producătorilor chinezi, iar acum se accentuează şi tendinţa prin care aceşti producători chinezi îşi fac tot mai mult simţită prezenţa pe pieţele internaţionale. Salonul auto de la Munchen, de exemplu, a fost eclipsat de curând de numărul mare de producători chinezi, iar în pieţele nordice ale Europei există deja modele chinezeşti în topurile vânzărilor. Toate astea au dus şi la un fenomen interesant în zona transporturilor maritime.
Dacă în ultimul timp exporturile chineze la nivel general au scăzut cu 5,5%, pe fundalul unor relocări de producţie în alte ţări, atunci industria auto chineză bate recorduri la exporturi şi creşteri de 86% până în iulie, fapt datorat atât producătorilor locali, cât şi a celor internaţionali, care asamblează în China şi exportă în alte ţări, cum ar fi Polestar, unele modele Volvo, smart, MG, General Motors şi alţii. Totuşi, marea creştere vine de la producătorii chinezi, ale căror modele au devenit brusc mai atractive în multe regiuni ale lumii.
Iar aceste creşteri de exporturi, fiind atât de mari, i-au făcut pe producătorii chinezi şi companiile de transport cu care colaborează să genereze în anul 2023 comenzi record pentru construcţia de noi nave transportatoare de automobile, pentru ca aceştia să aibă suficiente capacităţi cu care să-şi transporte maşinile la export. Necesitatea e acutizată şi de costurile uriaşe de contractare a acestor nave transportatoare de maşini. Dacă în 2021, costul contractării unei asemenea nave complete era de circa 16.000 dolari pe zi, în 2023 el ajunge la 105.000 dolari pe zi. Şi la cât de lung e drumul din China spre Europa sau SUA, şi la zilele necesare, chiar şi cu 3-4 mii maşini transportate la bordul unei asemenea nave, tot se acumulează costuri mari, din cauza cererii mari şi a ofertei mai mici.
În rezultat, aproape toate cele 170 de comenzi plasate în lume în 2023 pentru construcţia de noi nave transportatoare de maşini vin de la producători auto chinezi şi companiile de transport afiliate lor. Pentru a înţelege cât de uriaş e saltul, vom spune că înainte de această creştere a exporturilor, aceeaşi producători aveau doar 4 asemenea nave comandate. Iar o creştere de la 4 la 170 indică în mod sigur un fenomen.
Doar BYD, producător care a lansat de curând modelul electric BYD Seal în Europa drept un concurent direct pentru Tesla, a plasat comenzi de 6 nave uriaşe, cele mai mari nave transportatoare de automobile de până acum, la preţ de peste 600 milioane de dolari, iar aceste nave vor fi livrate în următorii ani.
Foto: BYD Seal, model electric lansat de curând în Europa drept concurent pentru Tesla

Aşa că producătorii din China au ieşit iniţial în avantaj din trecerea la mobilitate electrică, au fost suficient de vizionari să mizeze totul în această direcţie şi să dezvolte rapid tehnologii şi produse acolo, şi-au asigurat accesul la minerale şi materiale pentru producţia acestora, iar acum îşi pregătesc terenul şi pentru un val viitor şi mai mare de exporturi la nivel global, prin valul imens de comenzi de noi nave pe care l-au plasat.
0
28,324
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!