(VIDEO) În Germania există un showroom Ford pentru care timpul s-a oprit în loc, plin cu maşini absolut noi din anii 80

19 Octombrie 2023, 14:01
Redacţia PiataAuto.md
Uneori, din când în când mai apar ştiri despre descoperiri ale unor maşini uitate prin garaje sau hangare, în care tot soiul de maşini au fost lăsate pradă prafului şi timpului, iar uneori şi ruginii. Curăţarea acestora descoperă uneori comori, alteori maşini care au nevoie de multă muncă pentru a fi readuse la viaţă. Dar astăzi vorbim de ceva cu totul diferit, de un showroom Ford din Germania, pentru care timpul s-a oprit în loc, acesta fiind plin cu maşini absolut noi în interior, într-o condiţie admirabilă. Showroom-ul e închis de multe decenii încoace, însă maşinile din interior nu au fost abandonate, toată istoria fiind a unor oameni cu pasiune pentru maşini şi cu o dragoste reciprocă din aia rară, cum era cândva.
Un youtuber britanic a mers să filmeze acest showroom enigmatic acum, sigurele imagini pe care el le descoperise întâmplător fiind de circa 10-15 ani în urmă. Prin urmare nici nu ştia dacă va mai găsi edificiul şi dacă va mai exista ceva în el. Dar ceea ce e a descoperit a întrecut orice aşteptare optimistă pe care o putea avea!
Showroom-ul închis e plin de modele Ford din anii 80, în condiţie absolut nouă, unele din ele mai având lubrifiant de uzină, sau elemente de protecţie instalate la uzină pe la uşi sau pe scaune.
Aceste maşini sunt prăfuite niţel, dar sunt într-o condiţie admirabilă, impecabilă la nivel tehnic şi estetic. Până şi arcurile roţilor şi tobe de eşapament denotă că mediul uscat în care sunt păstrate le-a priit perfect şi acestea sunt total neafectate de orice urmă de rugină.
Printre maşinile superbe din interior poate fi văzut un Ford Sierra sedan, un Sierra break, ba chiar şi o Fiesta S de generaţia a doua, un soi de hatchback cu nuanţe sportive de atunci!
Există şi un Ford Orion, iar odometrul său indică „00004 km” la cifra de parcurs total al maşinii!
Ei bine, care e povestea din spatele acestui dealer şi acestor maşini păstrate în asemenea condiţie? Showroom-ul Ford a fost unul funcţional, deţinut de o familie şi a funcţionat până în a doua jumătate a anilor 80. Proprietarul s-a îmbolnăvit şi l-a închis, rămânând cu un stoc de peste 300 de maşini, dintre care 150 erau noi. Maşinile au fost vândute o perioadă la bucată, showroom-ul pierzându-şi licenţa Ford, iar apoi, în 1994, proprietarul a decedat. În 1995, familia sa a vândut ce mai mare parte din maşinile rămase în stoc, însă soţia văduvă a păstrat câteva maşini în showroom, pentru ca acesta să rămână plin, în memoria soţului său.
De atunci şi până de curând ea a fost cea care a avut grijă, vreme de aproape 30 de ani, de aceste maşini şi de curăţenia din showroom, venind periodic pentru a le şterge de praf, a le aspira şi a păstra showroom-ul la fel de curat de parcă ar primi oaspeţi în fiecare zi. O perioadă, ea permitea unor pasionaţi uneori să mai intre să vadă maşinile, dar a avut un caz în care cineva a furat câteva mici accesorii, iar de atunci vizitele s-au oprit total. Ea, însă, a continuat să-i onoreze memoria soţului, întreţinând aceste maşini.
Acum, soţia mai e în viaţă, dar are deja o vârstă înaintată şi a ajuns la un azil. Din păcate, nu mai poate veni să aibă ea grijă de aceste maşini, iar membrii mai tineri ai familiei sale nu par să aibă acelaşi respect ca şi ea pentru showroom şi maşinile din el, iar astfel acestea sunt curăţate de praf mult mai rar. Cât mai e în viaţă ea, însă, aceste maşini mai stau în showroom, în memoria soţului său.
Vezi mai jos explorarea acestui showroom unic în lume.
0
44,765
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!