Cel mai avansat proiect de reactoare nucleare modulare mici SMR al NuScale a fost anulat în SUA din cauza costurilor uriaşe, vizând aceleaşi reactoare intenţionate şi pentru România

Compania NuScale, cea care e creditată de obicei cu reputaţia de a deţine cele mai avansate elaborări în domeniul SMR, adică al reactoarelor modulare mici, a anunţat că renunţă la cel mai avansat proiect al său de construcţie a unei centrale cu 6 asemenea reactoare de 77 MWe în Idaho, SUA, din cauza costurilor uriaşe, care au tot crescut în ultima perioadă. Aceeaşi companie NuScale are încheiat un memorandum cu Nuclearelectrica în România, prin care evaluează oportunitatea instalării aceluiaşi tip de reactoare de 77 MWe în România, iar în mai 2022 a fost semnat un acord pentru dezvoltarea primului asemenea reactor SMR în edificiul fostei termocentrale de la Doiceşti, Dâmboviţa, totodată fiind identificate şi alte localizări posibile. Prin urmare, ştirea despre anularea proiectului construcţiei acestor reactoare în SUA e deosebit de importantă în contextul intenţiilor din România.

Ce sunt reactoarele SMR? Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) le defineşte drept orice reactor nuclear de o putere netă de până la 300 MWe. În general, puterea reactoarelor nucleare a evoluat din anii 1950 până azi de la circa 60 MWe până la 1.600 MWe acum. Însă reactoarele de putere mică nu sunt o noutate absolută — ele au fost elaborate pentru a servi drept sursă de propulsie la bordul navelor, submarinelor, iar în anii 60, SUA testa şi ideea unor rachete balistice, propulsate de un asemenea reactor, care ar avea o distanţă uriaşă unde pot ajunge, putând circula câteva luni în jurul globului. Totuşi, abia în ultimii ani s-a discutat tot mai intens despre oportunitatea de a implementa pe larg reactoare SMR pentru beneficiul civil.

Foto: Construcţia schematică a unui reactor SMR

În mod normal, scara mare a unei centrale nucleare o ajută să fie eficientă în costuri per unitate, deci aparent reactoarele mici ar fi o soluţie mai puţin eficientă. Însă cei care le promovau indicau reduceri majore de costuri pe care construcţia acestor centrale le-ar putea avea prin câteva deosebiri esenţiale. Fiind reactoare de putere mică, acestea ar putea fi integrate în construcţiile staţiilor termoelectrice pe gaz sau cărbune vechi, care au deja toată infrastructura electrică trasă spre ele şi n-ar necesita decât adaptări mai mici. Din start ideea poate părea îngrijorătoare din punct de vedere al siguranţei, atunci când vorbim de integrarea unui reactor nuclear în mijlocul unei infrastructuri vechi şi simpliste, or, reactoarele au întotdeauna nevoie de condiţii impecabile în jurul lor, pentru o răcire şi funcţionare ireproşabilă. De cealaltă parte, cei care militează pentru această idee spun că până şi răcirea e mai simplă, şi deci mai puţin riscantă.

Cei de la NuScale au conceput un tip de reactor SMR cu o putere netă de 77 MWe. Departamentul de Energie din SUA a decis să investească în susţinerea dezvoltării acestui tip de reactoare pe o perioadă de 5 ani, pentru a duce tehnologia la un stadiu avansat. Reactorul conceput urma să aibă o formă cilindrică, de 23 metri înălţime, scufundat în apă în adâncime, şi generatorul de abur situat deasupra sa. Astfel, NuScale a devenit singura companie care a obţinut autorizarea proiectului acestui reactor SMR la autorităţile din SUA, obţinând şi două licenţe în mod repetat, după ce a crescut puterea estimată de la 60 la 77 MWe. Tocmai obţinerea acestei licenţe şi aprobarea modelului de autorităţile SUA serveau drept argument pentru a spune că NuScale are cele mai avansate tipuri de reactoare SMR civile.

Foto: Construcţia reactorului NuScale

Centrala din Idaho trebuia să aibă 6 asemenea reactoare de 77 MWe, aducând puterea totală la 462 MW, mai puţin decât dacă ar fi optat pentru construcţia unui singur reactor din cele mai simple şi uzuale de categorie medie din prezent. Exact o asemenea configuraţie cu 6 reactoare de 77 MWe şi 462 MWe în total e vizată şi în România.

Ei bine, acum proiectul din SUA a fost anulat în totalitate, printr-un anunţ comun al NuScale, Departamentul de Energie şi asociaţia de reţele electrice de distribuţie din Idaho şi Utah, state învecinate care ar fi cumpărat energia de la noua centrală. Motivul principal invocat sunt costurile uriaşe, care au tot urcat în permanenţă, parţial din cauza inflaţiei, dar care au adus cifrele într-un diapazon în care dezvoltarea unei centrale cu asemenea reactoare modulare mici a devenit de-a dreptul iraţională.

Spre exemplu, în 2010, când NuScale abia prezenta primele concepte ale acestor idei, se anunţa un cost de 4.000 dolari/kW în puterea finală a centralei şi un cost al electricităţii de 100 dolari/MWh pentru prima centrală şi 90 dolari/MWh pentru toate celelalte. După creşterile de putere şi actualizările de design în procesul elaborării, costurile scăzuseră la un moment dat la 2.850 dolari/kW putere. Părea un cost acceptabil, însă de atunci şi până în prezent costul a tot crescut cu paşi galopanţi, ajungând la cifra absurdă de 20.000 dolari/kW de putere finală şi un cost total al construcţiei centralei din Idaho de 9,3 miliarde de dolari, la doar 462 MW putere. Pentru comparaţie, costul instalării unui kW putere de panouri solare este de circa 1.100 dolari SUA, faţă de 20.000 dolari la aceste reactoare, cât a ajuns acum. Şi chiar dacă energia solară e intermitentă, se poate instala o putere triplă, plus o soluţie de stocare a electricităţii, care vor costa oricum de vreo 4-5 ori mai puţin.

Chiar şi aşa, tehnologia de bază a reactoarelor SMR nu e neapărat rea, doar integrarea acesteia în centrale vechi poate da riscuri de siguranţă. Cu o abordare corectă, însă, lucrurile ar putea funcţiona în anumite scenarii, mai izolate şi mai îndepărtate, unde scara mare nu e fezabilă, şi reactoarele mici ar fi singura soluţie fezabilă. Deocamdată, însă, costurile uriaşe au anulat proiectul din SUA, iar asta i-a afectat foarte mult pe cei de la NuScale, acţiunile lor scăzând considerabil şi fiind brusc puse la îndoială şi proiectele vizate de aceştia în alte ţări. Şi probabil ar trebui puse la îndoială şi verificate raţionamentele economice, pentru a nu se ajunge în proiecte care vor costa atât de mult, încât nu se vor mai răscumpăra niciodată şi despre care se va putea spune ulterior că investiţiile ar fi putut fi făcute mai înţelept. Sigur, poate fi un caz specific al creşterii uriaşe de costuri mai accentuat în SUA, însă dacă până şi Departamentul de Energie din SUA a pus stop pe acest proiect, asta ar trebui să însemne cel puţin o diligenţă sporită în celelalte ţări şi eventual o recalculare a opţiunilor şi alternativelor pentru a lua decizii înţelepte.