Chişinăul are 15 autospeciale noi Renault pentru colectarea deşeurilor, livrate de o companie din România
15 Noiembrie 2023, 10:21 Redacţia PiataAuto.md
Operatorul municipal de salubrizare din Chişinău e în plin proces de reînnoire a flotei sale de autospeciale, iar acum acesta anunţă că a recepţionat 15 camioane noi Renault, cu utilaj EFE. Cele 15 autospeciale sunt parte a unui lot de 30 de asemenea camioane, contractate de o companie din România, numită Grădinăriu Import Export.
Renault are prevăzute din fabrică posibilitatea folosirii şasiurilor pentru asemenea autospeciale de colectare a gunoiului, de obicei fiind folosite la bază fie camioanele Renault Master, fie cele de model D.
În acest caz, camioanele dispun de utilaj de compactare mai eficientă a deşeurilor şi au un volum de 13-16 metri cubi în containerul de depozitare, ceea ce va permite regiei de salubrizare să colecteze deşeurile de la mai mult puncte dintr-o singură ieşire a unui camion, iar per total va fi nevoie de mai puţine ieşiri şi, respectiv, se vor face economii de timp şi carburant.
Achiziţia celor 30 de autospeciale de la compania din România e finanţată în cadrul proiect de modernizare a colectării şi procesării deşeurilor, numit Deşeuri solide Chişinău, fiind finanţat atât de primăria Chişinău, cât şi de parteneri internaţionali precum BERD, BEI şi E5P.
În ultimele 6 luni, regia de salubrizare din Chişinău a mai achiziţionat alte 6 autospeciale pe baza camioanelor MAN, şi încă 8 camioane cap tractor Iveco cu semiremorci.