Salonul auto de la Geneva revine în acest an în Elveţia, însă e întâmpinat cu un boicot din partea producătorilor auto, doar 9 dintre ei mai participând la el

30 Ianuarie 2024, 10:41
Redacţia PiataAuto.md
Se pare că trăim în timpuri în care saloanele auto clasice devin tot mai irelevante, în special cele din Europa. Salonul auto de la Geneva a fost principala expoziţie a Europei decenii la rând, făcând uz de amplasarea sa într-o ţară neutră şi o istorie de 100 de ani, care-i dăduse o notorietate specială. Practic toţi producătorii participau întotdeauna la acest salon auto, cu mici excepţii. Însă din 2020 încoace, salonul auto n-a mai avut loc din cauza pandemiei şi modului în care organizatorii au gestionat situaţia. Iar acum, în 2024, salonul revine în Elveţia, însă doar 9 producători auto mai participă la el, printre care şi Dacia.
În 2020, salonul auto trebuia să aibă loc exact în zilele în care pandemia începuse să se răspândească vertiginos în Europa, iar toate evenimentele cu conglomerări de public erau anulate. Producătorii auto tot întrebau organizatorii salonul dacă n-ar fi cazul să anuleze evenimentul, însă organizatorii tot ţineau morţiş că acesta va avea loc. Aceştia au amânat luarea vreunei decizii ferme până cu o singură zi înainte de startul salonului, doar pentru ca autorităţile din Elveţia să declare stare de urgenţă şi astfel ei să poată anula salonul fără a fi nevoiţi să ramburseze sumele de bani primite de la producătorii auto. Organizatorilor nu le-a păsat atunci de miile de bilete de avion cumpărate şi camere de hotel rezervate, de oamenii care erau deja porniţi sau ajunşi la destinaţie, ci doar de propriul buget şi de motivarea ca să nu ramburseze banii înapoi.
Salonul a fost anulat într-un final, tocmai când trebuia să aibă loc ediţia cu numărul 100. Şi apoi, în 2021, restricţiile mai impuneau riscuri şi salonul a fost amânat. În 2022 cantonul Geneva n-a mai vrut să finanţeze revenirea salonului decât dacă organizatorii ofereau nişte garanţii şi ei. Aceştia au refuzat să le ofere, şi au migrat spre Qatar, organizând în 2023 un salon auto de la Geneva absurd, în orientul mijlociu, la care au venit doar dealerii locali. Şi acum, în 2024, după 4 ani de absenţă, salonul auto de la Geneva vrea să revină înapoi în patria sa din Elveţia. Doar că aproape nimeni nu mai vrea să participe.
Doar 9 producători auto şi-au mai confirmat în acest an participarea, câţiva dintre ei fiind foarte mici. Spre exemplu, Microlino va participa, iar Microlino e un producător mic de maşini electrice din Elveţia, care a produs anterior trotinete pentru copii.
Foto: Microlino, maşina electrică elveţiană

Pe lângă asta mai participă Pininfarina, care e o casă de design în esenţă, dar care acum are şi statut de producător, datorită hipercar-ului lor electric clonat de pe Rimac Nevera, cu permsiunea Rimac.
În aceeaşi listă de producători mici putem numit şi Kimera, compania care a recreat o ipostază modernă a lui Lancia 037. O maşină superbă, de altfel.
Foto: Kimera 037

Din producătorii mari, participă doar Renault şi Dacia, iar Dacia va miza pe noul Duster cu siguranţă. Am mai putea menţiona şi Isuzu aici, dar nici nu prea e clar ce vor aduce niponii la Geneva.
Tot din lista producătorilor renumiţi, dar cu producţie de volum mai mic, va fi Lucid Motors, o companie americană care devine tot mai activă în Europa în a-şi promova maşinile sale electrice, mai ales că acum are şi al doilea model Gravity.
Şi, în fine, la Geneva vor veni şi doi producători chinezi — MG şi BYD — ambii cu planuri mari şi ambiţioase de cucerire a pieţei europene.
Şi cam atât pe partea de producători. Cu doar 9 standuri cu maşini, salonul auto de la Geneva va fi în acest an un soi de expoziţie mică, de tipul celei care se mai organizau sporadic în unele capitale europene. Nici din industriile conexe nu vor veni multe companii, abia de se mai adună încă vreo 20 de entităţi, multe din care sunt cu rol auxiliar sau vor împărţi standuri comune. Deci, salonul din acest an pare o ultimă încercare de reanimare a acestuia de către organizatorii săi, însă e întâmpinat cu un boicot aproape total din partea producătorilor auto. Şi dacă salonul se va dovedi o dezamăgire şi pentru vizitatori, există toate şansele să fim martorii ultimei ediţii.
1
3,399
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!