La doua luni de la dezvaluirea versiunilor facelift pentru Fabia si Roomster, Skoda anunta ca pentru noile modele va fi disponibila si o versiune GreeLine II. Aceast isi va bucura proprietarul cu un consum extraordinar de combustibil, 3.4 l/100 km pentru Fabia Combi GreenLine II sau 4.4 l/100 km pentru Roomster GreenLine II, dar si cu emisii foarte scazute, 89 g/km CO2 pentru Fabia Combi GreenLine II, sau 109 g/km CO2 pentru Roomster GreenLine II.
Insa cum au putut fi obtinute aceste date?! Skoda a pregatit un adevarat pachet de eficienta pentru Fabia Combi si Roomster, acesta fiind format din propulsorul cu trei cilindri 1.2 TDI CR DPF cu o putere de 75 CP, cat si dintr-o serie de sisteme eficiente ca: sistemul de recuperare a energiei cinetice, sistemul start-stop, sau indicatorul ce recomanda schimbarea treptelor.
Noile Skoda Fabia Combi GreenLine II si Roomster GreenLine II pot fi deja comandate in toate reprezentantele europene Skoda.