Prima pagină  »  Ştiri  »  Prime informaţii scurse arată versiunea de serie a multaşteptatei Toyota FT-86
2 NOIEMBRIE 2011, 13:03
1,805
3
Prime informaţii scurse arată versiunea de serie a multaşteptatei Toyota FT-86
De Valeriu Bahnaru
5
GALERIE FOTO (9 IMAGINI)
Într-o lună, la Salonul Auto de la Tokyo, îşi va face debutul cel mai aşteptat model Toyota din ultimii ani – FT-86 – urmaş al modelului-legendă Toyota Corolla AE86. Va fi o zi mare pentru toţi pasionaţii de sportcar-uri cu tracţiunea pe puntea corectă – cea din spate!

Nişa unor modele sport accesibile, cu tracţiune pe spate, este pustie de ceva vreme bună, iar numărul exemplarelor modelelor de odinioară, precum Toyota AE86 sau Nissan 180SX/200SX/240SX/Silvia se epuizează constant. Pe de altă parte, drifting-ul, apărut la mijlocul anilor ’80 în Japonia, este un sport cu o popularitate crescândă, care reuşit să atragă fani în întreaga lume. Iar de la producţia ultimului model sport accesibil, cu tracţiune pe spate, potrivit pentru a fi transformat în drift car – Nissan Silva S15 – au trecut mai mult de zece ani.

Din fericire, timpurile se schimbă, şi un nou model compact şi puternic, care se va potrivi în oricare ipostază – de la un automobil sport urban drăguţ, până la un drift car extrem, este pe cale să apară. Desigur, vorbim de Toyota FT-86.

În aceste zile, a avut loc şi o scurgere importantă de informaţii, care înfăţişează versiunea de producţie înainte de dezvăluirea sa oficială de la Tokyo. Din fotografiile unei broşuri scanate şi răspândite în internet, se poate vedea că modelul de serie va fi ceva mai puţin agresiv, dar mai atrăgător decât versiunea FT-86 II Concept, prezentată în primăvară la Salonul Auto de la Geneva.

Versiunea de top se va numi Modellista (modelul de culoare albă în imagini) va avea jante de 17 inch, desenate în stilul jantelor de pe originalul AE86. De asemenea, versiunea va mai fi dotată cu LED-uri de zi, spoiler în faţă, praguri laterale şi inserţii pe bara de protecţie spate. În interior volanul şi manivela cutiei de viteze vor fi căptuşite cu piele, pedalele vor fi acoperite cu aluminiu, iar sistemul audio va transmite sunetul în 6 difuzoare (faţă de 2 difuzoare în dotarea de bază). Elementul central al interiorului va fi turometrul cu gradaţie până la 9000 rpm, cu indicator de schimbare a treptelor şi afişaj electronic al vitezei.

Au devenit cunoscute şi câteva din caracteristicile tehnice ale modelului de serie. Acesta va avea o lungime de 4240 mm, o lăţime de 1775 mm şi doar 1285 mm înălţime. Ampatamentul va măsura 2570 mm. Fiind un rezultat al colaborării cu compania Subaru, noua Toyota FT-86 va fi motorizată de un propulsor boxer de 2.0 litri, care dezvoltă 200 CP şi 205 Nm.

Motorul va putea fi cuplat atât la o transmisie manuală, cât şi la una automată, ambele în 6 rapoarte. Transmisia automată va mai veni şi cu padele lângă volan pentru schimbarea manuală a treptelor. Versiunea de bază va cântări doar 1210 kg (1230 kg în cazul echipării cu transmisie automată), iar versiunea de top va cântări cu 40 kg mai mult. O asftel de greutate, propulsată de 200 CP, va garanta cu siguranţă senzaţii dinamice excelente. Mai mult ca atât, nu este exclusă apariţia, în viitorul apropiat, a unei motorizări turboaspirate de 300 CP!

Toyota FT-86 mai aduce nuanţe curioase. Versiunea de bază nu este concepută pentru a fi doar cea mai accesibilă, ci vine ca versiune „gri”, ca start pentru personalizări dintre cele mai diverse. Aceasta vine în culoare albă, cu bare de protecţie nevopsite, jante din oţel de 16 inch, fără sistem de aer condiţionat şi fără sistem audio. Greutatea acelei versiuni va fi şi cea mai mică: 1190 kg!
COMENTARII (3)
dima
Chişinău
la 2 Noiembrie 2011 - 13:14
:)))))))))))))informatii scurse, daca este deja publicat in jurnal, atunci ce fel de informatii scurse? deja sint informatii oficiale!
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 2 Noiembrie 2011 - 14:20
Morda haroshaia, zadoku nu kiar. Si in general pare a fi un model al anilor 2005, o masina simpla de serie asupra careia au lucrat niste baieti dintr-o companie de tuning. M-au dezamagit putin asteptarile mele...
0
0
Mihail
Chişinău
la 2 Noiembrie 2011 - 15:42
we piataauto ori anuntu ii deaoaia ori so cam scurs rau.... :)
eu nu inteleg nica... ft-86 ii diferita de asta shi nu oleaca :) ft 86 ii socotita urmasa la toyota celica. ...
eu nu inteleg nika ori se prikaleste toyota ne oameni :)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!