1 aprilie în lumea auto: tehnologii anti-singurătate, airbag-uri exterioare şi un sistem anti-gropi creat special pentru Moldova!
1 Aprilie 2013, 14:38
Astăzi e 1 aprilie, iar asta înseamnă că unii producători şi reprezentanţi locali profită de ocazie, pentru a ne aduce zâmbetul pe feţe cu ştiri deocheate şi incredibile. Incredibile, pentru că nu-s decât o păcăleală frumoasă.

Haideţi să vedem care sunt cele mai haioase din acestea, care circulă astăzi în mediul online!
MINI s-a gândit la persoanele aflate în căutarea unei perechi şi a creat o tehnologie anti-singurătate. Britanicii ne spun că serviciul lor e cea mai rapidă tehnologie de împerechere din toată lumea şi pe deasupra mai e şi cea mai fiabilă... Softul poate fi descărcat gratuit ca aplicaţie pentru sistemul multimedia al modelelor MINI doar pe parcursul zilei de 1 aprilie, este compatibil doar cu modelele MINI şi, respectiv, găseşte perechea potrivită doar între alţi şoferi de MINI, cuplând perechile cu rapiditate în drumul dragostei lor...
O altă ştire de senzaţie ne anunţă astăzi că Audi e la un pas de a anunţa achiziţia mărcii Alfa Romeo de la italieni. Conform informaţiilor disponibile la 1 aprilie, germanii se află într-o fază foarte avansată de
discuţie cu Sergio Marchionne şi aproape că au bătut palma, deşi şeful grupului Fiat a anunţat în repetate rânduri că Alfa Romeo nu este de vânzare....
Suedezii de la Volvo nu puteau să pregătească pentru 1 aprilie un alt subiect decât unul legat strict de siguranţă. Aceştia au anunţat azi o tehnologie revoluţionară a primului airbag extern, care se declanşează în momentul iminenţei producerii unui
accident, protejând astfel maşina şi ocupanţii săi. Întregul airbag este stocat într-un container special montat pe acoperişul maşinii, iar atunci când maşina simte că un accident nu mai poate fi evitat, acesta se declanşează
şi înconjoară maşina cât ai clipi din ochi. Suedezii explică şi logica ce i-a adus la o asemenea soluţie. Ei s-au inspirat din sloganul lor „Designed around you”, gândinu-se de ce să mai caute în interiorul maşinii zone pe care să monteze airbag-uri, dacă pot rezolva problema global, împrejmuind toată maşina într-un airbag...
În fine, BMW, prin reprezentanţa
locală – Autospace SRL – ne anunţă
astăzi că inginerii bavarezi au creat o
ediţie specială a sistemului Night
Vision, adaptată pentru Moldova!
Aceasta va putea recunoaşte nu doar pietonii, dar şi gropile de pe drumuri, alertând şoferul direct pe display-ul central al maşinii!...
Eh, ce credeţi de aceste mega-ştiri
de 1 aprilie? Care vi se pare mai
inspirată?
PiataAuto.mdIlie Toma
3
2,217
COMENTARII (3)
Alexei
Rezina, Moldova
la 1 Aprilie 2013 - 15:42
BMW rupe :DDD
0
2
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 1 Aprilie 2013 - 17:30
super :)
0
0
ghenyg
London, Marea Britanie
la 1 Aprilie 2013 - 19:20
Audi a cumparat Ducatti,asa k sint sanse sa cumpere si alfa romeo..
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!