Incredibil: Tesla Model S, cel mai sigur automobil din istorie la testele de siguranţă americane!
21 August 2013, 10:15
În timp ce unii producători consacraţi, cu istorii seculare, trebuie să-şi justifice siguranţa demnă a modelelor electrice în lumina unor scandaluri cu incendii la baterii, Tesla Model S obţine cel mai bun scor la testele de
siguranţă americane, din întreaga istorie a Administraţiei Naţionale de Siguranţă a Traficului Rutier (NHTSA), devansând nu doar alte modele cu propulsii electrice sau hibride, dar şi toate celelalte maşini care au trecut vreodată printr-un crash-test american al NHTSA. Astfel, deşi are o caroserie
sedan, Tesla Model S e cu mult mai sigură decât orice SUV american imens sau monovolum. Dacă NHTSA ar oferi calificative mai mari de 5 stele, Model S ar merita 5.4 stele.

Conform punctajelor obţinute,
pasagerii de la bordul unui
Model S au cea mai mică probabilitate de a fi răniţi în cazul unui accident. Doar 7% dintre accidente ar putea să le producă acestora răni, în timp ce rata uzuală pentru modelele care primesc calificativul de 5 stele constituie 10%. Cele care obţin 4 stele îi expun pe ocupanţi unui risc de 15% de a fi răniţi în cazul unui accident, în
timp ce modelele de 3 stele cresc riscul până la 20%.

Cei de la Tesla explică rezultaltul excelent al modelului lor prin arhitectura specifică şi lipsa motorului de ardere internă. Dacă la maşinile convenţionale capota lungă adăposteşte un motor imens, atunci la
Model S motorul are un diametru extrem de mic şi este poziţionat deasupra axului spate, în timp ce capota lungă are, de fapt, rolul unui al doilea portbagaj. Astfel, maşina dispune de o zonă efectivă mai mare pentru absorbţia impactului, protejându-şi mai bine ocupanţii de la bord.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
2,806
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (1)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 21 August 2013 - 15:38
Frumoase masini ca design face Tesla asta... aminteste de liniile celor de la Jaguar!
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!