Premieră: noul Mercedes-Benz S 600 Guard
5 August 2014, 13:03
Noua generaţie Mercedes-Benz
S-Class primeşte, de astăzi, şi o
versiune blindată, capabilă să-şi
protejeze ocupanţii de la
bord în cele mai
apocaliptice scenarii.
Noua limuzină continuă,
atsfel, tradiţia lungă a
celor de la Mercedes-Benz
de a crea limuzine de
top blindate.
Noul Mercedes-Benz S 600 Guard a beneficiat de ranforsări până şi în structura sa, oferind o rezistenţă şi o stabilitate nemaivăzută până acum pentru limuzinele de această categorie. Geamurile vin cu noi tipuri de materiale, capabile să ofere o rezistenţă sporită, dar şi o transparenţă şi vizibilitate mai mare ca oricând. În mod firesc, toate panourile caroseriei şi spaţiile dintre acestea
au fost prevăzute cu staturi suplimentare de protecţie, capabile să reziste oricăror gloanţe. Mai mult ca atât, şi zona inferioară a vehiculului dispune de protecţie specială, astfel că noul S-Class Guard poate rezista
explozibililor plasaţi dedesubtul maşinii. Toate aceste caracteristici l-au făcut să-şi merite clasificarea VR9 în lumea vehiculelor blindate – care corespunde celui mai înalt grad de protecţie.
În ciuda acestui arsenal imens de elemente de protecţie, noul S 600 Guard este mai discret ca oricând pe dinafară, reuşind cu greu să fie distins faţă de un oarecare alt exemplar al aceluiaşi model. Or, discreţia şi trecerea neobservată e un alt criteriu extrem de căutat la automobilele blindate!
Sub capota noii lumuzine blindate se află un motor V12 biturbo pe benzină, de 530 CP şi 830 Nm, cuplat la o transmisie automată cu 7 trepte 7G-TRONIC. Parametrii de acceleraţie rămân tăunuiţi, însă germanii ne asigură că bolidul va avea suficientă
forţă să evadeze cu rapiditate din zone critice. Din considerente de greutate, viteza maximă a fost limitată electronic la 210 km/h.

Evident, blindarea limuzinei a presupus şi aplicarea unor soluţii
neconvenţionale. Geamurile laterale, spre exemplu, sunt foarte grele şi nu ar fi putut fi acţionate de un motor electric, aşa cum se întâmplă de obicei, aşa că inginerii au dezvoltat sisteme hidraulice care îndeplinesc acest rol. Mai mult ca atât, toate geamurile compartimentului spate au role opace, care se pot închide în
situaţii extreme, oferind o protecţie vizuală suplimentară. Parbrizul şi geamurile laterale dispun de sisteme de înălzire. Pentru situaţii critice, maşina este echipată cu un sistem automatizat de stingere a incendiului,
iar un alt sistem poate întrerupe conexiunea „aeriană” cu aerul din exterior, făcând uz de aer proaspăt stocat într-un rezervor special, pentru a proteja ocupanţii de un eventual atatc cu gaz otrăvitor sau iritant.
PiataAuto.mdIlie Toma
4
2,387
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
COMENTARII (3)
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 5 August 2014 - 23:57
Interesant cît costă?!
0
0
Igor
Chişinău
la 6 August 2014 - 07:34
in jur de 1 milion ma gindesc
0
0
salaria
Chişinău
la 6 August 2014 - 15:39
ieri am trecut pe la BMW service si am observat ca un oarecare ins a venit cu un X6 pentru o verificare.. nimic iesit din comun, doar ca am auzit cum tipul a spus ca BMW-ul era echipat cu sistem de alimentare cu gaz ;)

mi-ar fi interesant sa vad fata unui reprezentant al unei companii de ''gazificare'' auto daca ar veni cineva cu masina de mai sus, din stire, cu solicitarea de a-i fi instalat aparataj pentru gaz :)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!