Stațiile electrice vor întrece la număr pe cele petroliere către anul 2020!
4 August 2016, 12:57
Lumea auto trece printr-un adevărat boom al vehiculelor electrice. Acest lucru sporește și dezvoltarea infrastructurii stațiilor electrice în întreaga lume. Conform celor de la Nissan, având în vedere tendința
scăderii numărul stațiilor petroliere în Marea Britanie, numărul cărora s-a redus de la 37,539 în 1970 la doar 8,472 la sfârșitul lui 2015, către anul 2020 stațiile electrice le vor depăși la număr pe cele petroliere! Astfel, în 2020 în Regatul Unit vor rămâne aproximativ 7,870 de stații petroliere, în timp ce numărul stațiilor electrice va crește la cel puțin 7,900! Aceeași tendință se așteaptă și la nivel global, nu și la noi în Moldova.
Prima stație petrolieră din Marea Britanie a apărut în noiembrie 1919 în Aldermaston, Berkshire. În ultimii 40 de ani 75% dintre stațiile petroliere din
Marea Britanie au fost închise, iar stațiile destinate vehiculelor electrice sunt într-o continuă creștere. De la câteva sute în 2011 acestea au ajuns
la 4,100 către anul 2016! În prima jumătate a anului 2016 în Marea Britanie au fost înregistrate în mediu 113 vehicule electrice sau un vehicul electric fiecare 13 minute.
Conform prognozelor, către
2027 britanicii vor înregistra anual
câte 1.3 milioane de vehicule electrice. Cifre impresionante! Era electrificării deja a început! Se resimte și la noi în Moldova, pe străzi fiind văzute tot mai multe vehicule electrice, în special Nissan LEAF. Dar ce putem spune
despre autonomia redusă pe
care încă o au vehiculele electrice? Conform celor de la Nissan progresul în tehnologia bateriilor litiu-ion în viitorul apropiat va spori autonomia vehiculelor electrice cu 150%!
Informații utile:
Test Drive Nissan LEAF în Moldova
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
1,956
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!