Ziua 3 în BMW Eleganza Grand Tour: pe trasee puţin cunoscute, dar magnifice, spre Italia! (VIDEO, hartă)

Dacă aţi vrea să repetaţi cel puţin o parte din traseul expediţiei noastre, atunci cel de astăzi vă va purta prin locuri de o savoare unică, pe drumuri puţin cunoscute, puţin circulate, dar extraordinare pentru condus plăcut în stil GT! Şi, aşa cum ne-aţi cerut, pe lângă video şi fotografii, vă prezentăm şi harta acestui traseu!
Dimineaţa începuse pentru noi la un hotel mai simplu şi mai tradiţional din inima Alpilor austrieci, numit Hotel Moltallerhof, aflat într-o localitate numită Lainach. Însă peisajele de aici, munţii uriaşi, care-l înconjoară micuţa localitate precum nişte pereţi protectori, ne făceau să ne simţim din nou într-un colţ de paradis. Şi, pe lângă asta, chiar şi asemenea mici hotele, operate ca afaceri de familie, acceptă întotdeauna carduri bancare, iar astfel noi ne-am putut folosi cardurile noastre Mastercard, pe care le folosim drept instrument de plată pe tot parcursul BMW Eleganza Grand Tour.
Ziua de astăzi, cea de-a treia a expediţiei noastre, era şi cea în care urma să ajungem în Italia, şi în faţă ne aşteptau încă aproape 200 km de traseu superb. Cei doi camarazi motociclişti din expediţie – Dan şi Bogdan – s-au înţeles să facă schimb de motoare pentru această zi, astfel încât Bogdan să conducă BMW R nineT, iar Dan – R 1200 GS. Noi, cei din tabăra automobilelor, rămâneam deocamdată fideli motorizărilor alese iniţial, or, şi 640i, şi 630d xDrive, sunt două motorizări superbe ale Seriei 6 Gran Turismo!
Ne-am dorit să ajungem din start mai aproape de cele mai înalte piscuri din munţii Dolomiţi, aşa că am apucat-o spre un urcuş de munte ce avea să sfârşească undeva sus, la mare altitudine. După vreo 20 de kilometri am luat-o pe un drum îngust, ce urca rapid în altitudine şi care promitea să ne ducă sus, în priveliştea piscurilor dolomiţiene.
Peisajele au început a se schimba cu o rapiditate uimitoare. Piscuri imense se vedea de cealaltă parte a văii, în timp ce urcam, apoi, după fiecare serpentină puteai privi în jos ca de pe marginea unei prăpăstii imense, într-atât de abruptă era urcarea. Drumul devenise împădurit, îngust, iar serpentinele erau tot mai ascuţite!
Savuram condusul maşinilor, dar motocicliştii erau cei ce aveau cele mai mari zâmbete, ascunse intim după căştile lor. Le vedeai doar ochii plini de plăcere, în timp ce „culcau” motociclete în virajele strânse!
Chiar dacă drumul era îngust, urcuşul a fost neaşteptat de lung, iar spre sfârşit, pădurea ce ne însoţea s-a sfârşit brusc, lăsând privelişitea fascinantă descoperită. Cele mai înalte piscuri din fundal erau chiar Alpii Gaital, renumiţi pentru priveliştea lor, dar şi pentru altitudinile de peste 2,700 metri. Noi, fireşte, eram la o altitudine niţel mai joasă, atât cât putut fi trasat drumul, dar peisajele date de formele abrupte ale acestor munţi ne-au făcut repede să înţelegem de ce sunt atât de renumiţi.
Am coborât ulterior în valea munţilor pe acelaşi traseu, atenţionându-i pe toţi de metodele corecte de frânare pe un asemenea traseu lung de coborâre, ca să evităm supraîncălzirea frânelor. E mult mai indicat să se frâneze mai intens, dar scurt, decât să se ţină frâna niţel apăsată pe distanţe lungi. BMW, însă, are întotdeauna frâne cu mari rezerve, aşa că limita lor de rezistenţă a fost departe chiar şi în asemenea caz.
Tot aici norii, adunaţi deasupra noastră, începuseră să picure. Noi, cei din maşini, eram absolut liniştiţi la adăpostul acoperişurilor Serie 6 GT, dar ne îngrijoram un pic de motociclişti. Totuşi, avem nişte camarazi experimentaţi şi cu echipamentul corect pregătit, aşa că, după ce-au îmbăcat costumele de ploaie, au zis că putem continua nestingheriţi chiar şi pe ploaie!
Au urmat încă vreo 30 de kilometri de Austrie, după care ne făceam intrarea şi în Italia, fiind întâmpinaţi de un „Benvenutti” ademenitor. Piesajele s-au schimbat brusc, ba chiar şi ploaia părea doritoare să se oprească, iar primele sătucuri italiene de aici, şi drumurile şerpuitoare dintre ele, ne arătau un nou tablou al expediţiei, într-un alt stil şi un alt curent artistic, parcă. Luam virajele savurând peisajele deschide larg ale acestor văi montane şi savurând Eleganza Grand Tour în toată frumuseţea ei, chiar şi pe condiţii meteo mai „umede”.
În maşina mea, spre exemplu, ascultam un playlist selectat parcă pentru testarea sistemelor audio, iar bassurile adânci şi pătrunzătoare alternau cu sunetele elegante ale instrumentelor clasice, punându-te să meditezi din nou la cât de plăcută a această expediţie de vis pe care o facem în aceste zile. Şi apoi, mă gândeam că în scurt timp facem stânga spre un traseu pe care l-am schiţat intuitiv, şi care nu ştiam dacă se va dovedi cu adevărat savuros.
Dar tocmai acest segment s-a dovedit a fi pur şi simplu excepţional, atât pentru cele 3 Seria 6 Gran Turismo, cât şi pentru cele 2 motociclete. Drumul trecea prin parcul natural Tre Creme din Italia, iar traseul ăsta era, de fapt, un pas montan de altitudine moderată, numit Passo Monte Croce.
Dar ce peisaje verzi, pline de viaţă, au fost pe aici! Iarba vie de mai era condimentată cu galbenul florilor de alături şi cu movul liliecilor, iar drumul îngust avea sute de serpentine pe kilometru, cu schimbări frecvente de înclinare unghiulară, astfel încât ajungeam să jonglăm cu ele! Textura asfaltului era un pic imperfectă, aşa cum se mai întâmplă uneori prin Italia, dar suspensia pneumatică a maşinilor noastre o trata cu uşurinţă!
Am inclus regimul Adaptive al maşinii, nu Sport, şi pentru prima dată i-am descoperit adevărata valoare. Regimul Comfort e moale, dar vine cu reacţii un pic mai maleabile uneori, regimul Sport e focusat puternic spre fermitate şi iuţeală. Însă regimul Adaptive ia parcă tot ce e mai bun din toate regimurile posibile şi înglobează aceste elemente într-unul singur. Seria 6 Gran Turismo obţine astfel reacţii instantanee la orice apăsare de acceleraţii, dar fără pic de exces, suspensia îi asigură o ţinută impecabilă de drum în orice viraj şi în acelaşi timp nu e deloc rigidă. M-am îndrăgostit de-a binelea de acest regim şi savuram aceste drumuri exclamând în hohote de plăcere!
Şi motocicliştii savurau cele două motociclete BMW cu zâmbete largi. Intensitatea cu care luau virajele le era limitată doar de asfaltul umed, astfel încât să păstreze aderenţa, dar chiar şi aşa condusul unui R nineT sau a unui R 1200 GS pe aici e o senzaţie memorabilă pe toată viaţa.
Conduceam dinamic cu întreaga coloană de 5 vehicule, iar priveliştile generau o inflaţie de frumuseţe. Frumos peste tot, iar dacă priveliştea pe care o vedeai în jur îţi părea cea mai frumoasă de până acum, după un nou viraj aveai toate şansele să vezi un alt tablou, şi mai epic. Trasasem ruta de astăzi intuitiv, dar descoperisem un traseu magnific pe care vi-l recomandăm cu căldură. Vorbim aici de segmentul dintre San Candido spre Auronzo Di Cadore, iar apoi spre Cortina de Ampezzo.
Noi făcuserăm un scurt popas în Auronzo Di Cadore, savurând priveliştea lui Lago di Santa Caterina şi apa sa verzuie de lac montan, apoi ne-am continuat condusul în acelaşi ritm dinamic spre Cortina de Ampezzo.
Scenele epice de condus au continuat până la ultimul kilometru al acestei zile! Chiar şi ultimele coborâşuri spre Cortina de Ampezzo sunt magnifice! Ah, ce zi neaşteptat de savuroasă, în ciuda celor câtorva ore de ploaie. Am parcurs un traseu puţin cunoscut, dar atât de excepţional de plăcut!
Şi iată-ne ajungi în Cortina d’Ampezzo, locul de staţionare pentru astăzi. A fost primul lor în care ni s-a cerut doar bani numerar la hotel, şi nu pentru cazare, ci pentru taxa de oraş. Cazarea fusese plătită din timp cu cardul Mastercard, dar italianul glumeţ de la recepţie insistase că taxa de oraş poate fi colectată doar aşa. Noi glumiserăm cu el despre Italia şi aceste solicitări, la care dânsul ne fluturase o bancnotă zicând anecdotic că preferă banii de hârtie în faţa celor din plastic. Eh, italieni...

Iar seara ne-am încheiat-o cu o cină gustoasă cum doar în Italia poate fi. Eh, numai pentru bucătăria ei Italia merită vizitată, nemaivorbind de aceste piesaje pe care tocmai le traversaserăm. Suntem în cea de-a treia zi a BMW Eleganza Grand Tour şi suntem încântaţi de această expediţie! Cele 3 automobile BMW şi cele două motociclete BMW ne arată în fiecare zi cât de frumoasă poate fi viaţa şi cât de frumos o pot condimenta ele. E oarecum ca şi cum ai mânca mozzarella fără nimic, sau ai alege s-o combini cu sos pesto. E gustoasă şi fără sos, dar odată ce-ai combinat-o cu pesto, gustul ei devine atât de intens, încât totul capătă un cu totul alt sens. Iată, deci, cum puteţi privi un BMW în viaţa Dvs., drept condimentul care schimbă totul şi dă un cu totul alt sens!
Vedeţi mai jos şi VIDEO-ul acestei zile, dar şi traseul parcurs azi, şi chiar vă îndemnăm să ajungeţi neapărat prin aceste locuri! Vă garantăm că le veţi savura exact aşa cum v-am pomenit mai sus!
0
4,002
GALERIE FOTO (51 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!