Recomandarea Car Music de vineri, №9. Relatare specială din Mercedes-Benz S-Class, din Montreux
7 Iulie 2018, 01:09
Relatarea de astăzi e una specială, pentru că o facem de la bordul unui minunat Mercedes-Benz S-Class, tocmai din Montreux. Cine să fi crezut că rubrica asta ne va duce atât de repede, atât de departe?
Cei care aţi urmărit pagina noastră de Facebook, aţi văzut deja, probabil, că am avut recent misiunea de a călători din Stuttgart spre Montreux cu un S-Class, echipat cu sistem audio Burmester, pentru a ajunge la
concertul legendarilor Deep Purple. Ne-au încercat sentimente unice în timpul acestui concert, despre care vă vom putea relata în detaliu abia
vinerea viitoare. Printr-o ironie a sorţii, la acelaşi concert a mai evoluat o formaţie rock, înainte de Deep Purple, şi s-a nimerit a fi tocmai o formaţie pe care v-am recomandat-o în recomandarea audio numărul 7 – The Temperance Movement, iar o mare parte din piese au fost cele de pe ultimul album, recomandat de noi atunci – A Deeper Cut. Ei bine, după ce i-am ascultat pe viu, ne-am convins că am fost foarte inspiraţi să vi-i recomandăm.

Totuşi, azi trebuie să venim cu trei recomandări noi, şi ele vor fi trei
recomandări speciale. Odată ce am ajuns la Montreux Jazz Festival pentru prima dată acum, toate recomandările vor cuprinde autori ce participă la ediţia din acest an a festivalului. Pentru cei care încă nu ştiu, Montreux Jazz Festival e cu siguranţă cel mai renumit eveniment muzical european din 1957 încoace, iar de mai mulţi ani, pe lângă jazz, mai cuprinde şi rock, muzică electronică, sau ocazional şi alte genuri. Se pliază perfect, deci, şi pe caracterul recomandărilor noastre.

Un alt paradox este că, atunci
când ne-am uitat la întreaga
listă de muzicieni ce evoluează
în cele vreo 30 de zile ale
festivalului, în câte 3-4 locuri
paralel, am mai găsit numeroase
nume pe care vi le-am recomandat recent, precum Odesza,
Gregory Porter, sau alţii. Aşa că a
trebuit să ne limităm azi la cei
ce n-au fost menţionaţi anterior.

Iată, deci, cele 3 recomandări
muzicale de astăzi, pe care vi le transmitem din Montreux, de la bordul lui Mercedes-Benz S-Class S 450 4MATIC, cu WiFi la bord şi sistem audio Burmester.
Recomandarea Electronic:
Rone – Mirapolis. 2017.

Rone e unul din numele grele ale muzicii electronicii, ce se regăsesc în lista participanţilor din acest an la festivalul din Montreux, iar acum doi ani muzicianul a fost invitat până şi de maestrul Jean-Michel Jarre pentru o colaborare la albumul acestuia din urmă, Electronica 2, pe care vi l-am recomandat anterior. Albumul lui Rone, pe care vi-l recomandăm spre audiţie la un sistem audio cât mai bun, este cel mai nou, proaspăt lansat în 2018, cu numele de Mirapolis. Ne e greu să vă sugerăm o singură piesă preferată, pentru că e unul din acele albume ce trebuie savurate cap-coadă, pătrunzând în atmosferă şi savurând calitatea sunetului scos de un sistem audio bun, de genul Burmester-ului din S-Class-ul, de la bordul căreia formulăm noi acum aceste recomandări.
Recomandarea Jazz:
Faraj Suleiman – Once Upon a City. 2017.

Pe lângă maeştrii jazz-işti, pe care i-am menţionat anterior, acest pianist şi compozitor jazz a fost descoperirea noastră de la acest festival. Faraj Suleiman e un jazz-ist palestinian, iar jazz-ul creat de el îi emană atât originile orientale, cât şi influenţele de tango, jazz classic sau îndrăzneaţa unor improvizaţii şi a unor ritmuri nebune. Un album foarte curios, foarte original, de nota 10, care demonstrează încă o dată că muzica vorbeşte în limbi ce nu cunoaşte hotare politice.
Recomandarea Rock:
Hollywood Vampires – Hollywood Vampires. 2015.

Dacă n-aţi auzit niciodată de Hollywood Vampires, e perfect acceptabil. Însă cu siguranţă aţi auzit de fiecare din membrii acestei superformaţii, care s-au adunat în 2015 cu ocazia acestui album de studio şi de mai multe ori de atunci pentru tururi prin toată lumea. Vocea şi clapele sunt asigurate de legendarul Alice Coooper, chitara lead şi rhythm, vocea de fundal şi clapele sunt mânuite de nimeni altul decât renumitul actor Johnny Depp, iar încă o chitară lead şi rhythm, precum şi vocal, mai sunt asigurate de Joe Perry din Aerosmith! Lor li s-au mai alăturat câţiva muzicieni renumiţi, iar albumul ăsta, dar şi concertul din Montreux, conţin piese renumite din istoria hard rock-ului, reinterpretate acum de acest conglomerat de vedete. Sunt şi piese de Led Zeppelin, şi de Jimi Hendrix, şi de David Bowie, şi de The Doors, şi chiar de Motorhead, iar reinterpretarea lor e cât se poate de talentată în mâinile acestor maeştri. Dacă sunteţi nostalgici după epoca de aur a hard rock-ului, aveţi aici practic un fel de „best of” cu interpretare şi sonorizare modernă. Savuraţi!
0
2,809
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!