Volvo prezintă două secvențe video misterioase cu un viitor model electric cu pilot automat

Volvo a publicat două secvențe video de teasing cu un viitor concept cu propulsie electrică, dotat cu sistem de pilot automat sofisticat. La moment nu este cu totul clar, despre ce model este vorba, fie acesta unul conceptual, care se va transforma într-un model de serie, fie un show-car, care să demonstreze performanțele atinse de compania suedeză în tehnologiile electrice și cele autonome.
Denumirea misteriosului concept este "360c" care, însă, nu se încadrează în lista actuală de modele Volvo. Primul teaser video a fost denumit "Sunetul viitoarei tale călătorii", acesta prezintă un sunet misterios, fără detalii suplimentare. Cel de-al doilea video din seria de teaser-e publicate în cadrul campaniei de promovare prezintă silueta unui model conceptual futurist, din nou, însă, fără detalii suplimentare. În cel de-al doilea clip video apare partea frontală și posteriorul conceptului, unde sunt prezentate liniile LED a sistemelor de iluminare de zi, care au prea puține tangențe cu prezentele modele de serie din gama constructorului suedez, dar amintesc de conceptele 40.1 și 40.2, primul din care a evoluat în prezentul SUV compact XC40, pe când cel de-al doilea anticipează noua generație S40.
Între timp surse din interiorul companiei au relatat, că suedezii pregătesc un concept complet electric cu sistem sofisticat de pilot automat, care să marcheze începutul erei electrificate în cadrul companiei din 2019, atunci când în gama Volvo vor fi oferite doar automobile cu propulsie hibridă sau complet electrică.
0
1,771
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!