Concernul Volkswagen a suferit pagube de aproximativ 800 milioane de euro în urma scandalului Dieselgate şi începând cu data de 14 octombrie a lunii curente este gata să înceapă campania de rechemare a motoarelor diesel.
Campania de rechemare va fi alcătuită din 8 etape, prima din ele va afecta circa 31,200 de maşini. Primele modele rechemate vor fi Audi A6 şi A7 Sportback, dotate cu motoarele de 3,0 TDI şi 268 CP.
Rechemarea va afecta modelele produse între anii 2015 şi 2018. Audi promite că lucrările efectuate în urma rechemării nu vor afecta consumul şi caracteristicile de putere şi emisii de CO2 ale motoarelor.