Deci, efectiv, nu puteai cumpăra bateria, ci doar s-o închiriezi în permanenţă, iar asta cumva trebuia să şteargă orice îndoială de durata de viaţă a ei. Dacă ajungeai să ai vreo problemă ţi-o schimba producătorul pe alta, pentru că oricum îi aparţinea lui, nu ţie. Bateria e localizată, fireşte, în podeaua maşinii.
Renault ZOE era propulsat de un electromotor cu numele de cod Q210,
furnizat de cei de la Continental şi localizat în mod firesc, aproape de axul faţă. Puterea e transmisă printr-o cutie de viteze cu o singură treaptă, un demultiplicator de raport, de fapt. Electromotorul Q210 livra o putere de 65 kW, sau 88 CP, şi un cuplu maxim de 220 Nm. Cu aceşti parametri, Renault ZOE putea, în anul 2013, accelera de la 0 la 100 km/h în 13.5 secunde, iar viteza maximă era limitată şi atunci, şi astăzi, la 135 km/h.
În anul 2015, Renault ZOE a primit o actualizare importantă la sistemul său de propulsie, şi anume un electromotor nou, conceput şi produs chiar de Renault, cu numele de cod R240. Acesta era mai compact, dar livra aceeaşi putere de 88 CP şi acelaşi cuplu de 220 Nm. Bateria a rămas aceeaşi, dar a primit un sistem de management electronic optimizat. Datorită acestui sistem şi a noului electromotor, autonomia lui ZOE a crescut cu 30 km, până la 240 km în regim NEDC. Timpii de încărcare au fost reduşi cu circa 10% la aproape toate tipurile de încărcătoare, cu excepţia celor ulta-puternice de 43 kW,