Coupe-urile de performanță Audi S5 și Audi S5 Sportback au primit un nou motor turbodiesel
17 Aprilie 2019, 17:14
Modelele de performanță din seria Audi S optează pentru motorizări diesel – după ce mai devreme modelele Audi SQ5, S6 Sedan, S6 Avant și S7 s-au ales cu o nouă motorizare turbodiesel, a venit și rândul modelelor S5 și S5 Sportback să înlocuiască motorul
TFSI cu unul TDI.
Sub capotele Audi S5 și S5 Sportback se va situa unitatea turbodiesel V6 de 3.0 litri, dotată cu un compresor turbo și unul electric. Turbodieselul are la activ 347 CP, iar compresorul electric oferă un surplus de 11 CP în primele clipe de accelerație la turații de până la 1,650 rpm, după care intră în funcțiune turbocompresorul. Cuplul maxim combinat constituie 700 Nm,
însă este disponibil într-un
interval restrâns de 2,500
și 3,100 rpm.
În primele clipe de accelerație un alt surplus de 11 CP și 60 Nm este livrat de generatorul-starter care, pe lângă asistență în accelerație este capabil să oprescă motorul termic în timpul frânării la viteze de sub 22 km/h, dar și să pornească motorul în cadrul sistemului Start/Stop.
Noile versiuni Audi S5 TDI indică un timp de accelerație mai mare cu 0.1 și, respectiv, 0.2 secunde, comparativ cu vechea unitate 3.0 TFSI (354 CP și 500 Nm la activ): coupe-ul S5 accelerează până la 100 km/h în 4.8 secunde, pe când coupe-ul cu 4 uși S5 Sportback execută același exercițiu în 4.9 secunde.
Viteza maximă este limitată la 250 km/h pentru ambele variante de caroserie.

Propulsorul este cuplat la cutia automată cu 8 rapoarte, ce transmite cuplul pe ambele punți prin intermediul
sistemului de tracțiune integrală
quattro. În mod standard, cuplul este livrat în proporție de 40% pentru puntea față și, respectiv, 60% pentru puntea spate. În anumite cazuri, însă, pe puntea față pot fi livrate până la 70% din cuplu, pe când puntea spate
poate dispune de cel mult 85%. Noile Audi S5 TDI vor putea fi achiziționate doar în Europa începând cu luna mai a acestui an. Ulterior turbodieselul va ajunge și sub capota decapotabilei S5. Prețul de start pentru coupe-ul S5 este de 65,300 euro.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
0
1,715
GALERIE FOTO (30 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!