Hyundai lansează sistemul Digital Key care înlocuiește cheia automobilului cu smartphone-ul proprietarului

Hyundai a prezentat propria tehnologie Digital Key (cheia digitală), care urmează să fie lansată în premieră pe automobilele Hyundai și KIA începând cu anul curent. Cheia digitală va înlocui, astfel, cheia convențională, automobilul fiind accesat prin intermediul smartphone-ului proprietarului, dotat cu tehnologia NFC (Near Field Communication).
Hyundai a dezvoltat tehnologia Digital Key pentru automobilele sale – prin intermediul smartphone-ului dotat cu tehnologia NFC, proprietarul va putea acționa lacătul centralizat și să pornească motorul. Smartphone-ul va avea nevoie de o aplicație specială instalată, care va interacționa cu sistemul inclus la bordul automobilului prin portul NFC. Pentru a acționa lacătul centralizat pentru a deschide sau închide mașina, șoferul doar va apropia smartphone-ul personal de mânerul automobilului. Pentru a porni motorul, gadget-ul va fi poziționat pentru câteva secunde pe tunelul central, iar șoferul nu va avea decât să apese butonul Start/Stop.
Sistemul Digital Key de la bordul automobilelor Hyundai și KIA va putea fi conectat la mai multe gadget-uri concomitent, iar sistemul va mai fi capabil să "memoreze" setările pentru scaune, volan, sistemul audio pentru fiecare gadget. Astfel, automobilul va putea fi utilizat de mai multe persoane, însă nu va fi necesară transmiterea cheiei propriu-zise.
Tehnologia Digital Key va fi lansată pe automobilele concernului sud-coreean din acest an, iar primul automobil unde sistemul se va regăsi în lista opționalelor, cel mai probabil, va fi noua generație Hyundai Sonata, debutată de curând.
0
151
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!