Germania anunță investiții de un miliard de euro pentru companiile europene producătoare de baterii pentru electromobile

Germania anunță investiții de un miliard de euro pentru producția bateriilor pentru electromobile în Europa. Scopul proiectului investițional este de a reduce dependența constructorilor europeni de electromobile față de producătorii de baterii din Asia. În viitorul apropiat autoritățile germane urmează să aleagă 3 consorții ce vor beneficia de investiții în cadrul proiectului. În context, concernele BMW și Volkswagen au cerut suportul statului pentru producția bateriilor.
Anterior se anunța că Germania și Franța vor coopera în vederea finanțării uzinelor de producție a bateriilor pentru electromobile, iar astfel a luat naștere o nouă alianță dintre PSA și producătorul de baterii Saft. În cadrul proiectului, în cele două țări europene urmează să fie construite două fabrici de baterii noi. Noua finanțare de 1 miliard de euro va sprijini, însă, și alți constructori auto și producători de baterii, pentru a diversifica piața europeană și a mări oferta internă, iar în consecință de a reduce dependența constructorilor auto europeni față de companiile din Asia și, în special, China.
0
316
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!