Ziua 5 în Moldova Electro Maraton: coloana celor 9 automobile electrice a ajuns la final. Adunăm concluzii şi privim în viitor!

Ultima zi a maratonului nostru a început pe note inspiraţionale. Uşile castelului la care eram cazaţi s-au deschis larg pentru automobilele noastre ecologice, invitându-le să se alinieze pentru poza simbolică a Moldova Electro Maraton, poza pe care s-o printăm şi s-o agăţăm în peretele biroului, fiecare dintre noi, şi să privim din când în când la ea în viitor, amintindu-ne de aceste timpuri de pionerat în mobilitatea electrică în Moldova.
Câţiva dintre noi, expediţioniştii, au copii care înţeleg deja în tehnologie aşa cum noi nici nu visam la vârsta lor. Şi ştiţi, poate cea mai mare onoare a acestui proiect a fost să văd în ochii copilului meu, în ochii lui Alin – fiul lui Maxim, proprietarului de Tesla Model S din maraton – admiraţia pentru ceea ce fac taţii lor. I-am chemat la castel şi pe ei, să fie măcar preţ de o bucată de zi alături de noi. Vor avea ce scrie la şcoală, la toamnă, în tradiţionala compunere „Ce-am făcut eu vara asta”. Iar noi, la rândul nostru, ne simţim responsabili şi în faţa lor. Cumva, toată trecerea asta la electromobilitate, va fi în primul rând în beneficiul lor, să se bucure de o planetă mai curată şi mai cu grijă la modul în care-şi gestionează producţia şi consumul de energie necesară civilizaţiei.
Am aliniat frumos maşinile în curtea castelui, iar aici trecutul, viitorul şi prezentul au format împreună clipa acestor poze. Iar directorul Renault Moldova a mai avut o iniţiativă care ne-a binedispus de dimineaţă. A venit el însuşi la volanul unui nou Renault Twizy din Chişinău până la castel, pentru a ne arăta încă un proaspăt model 100% electric lansat în Moldova! E simbolic să vezi cât de mult s-au înteţit lansările de modelel electrice în ţara noastră! În Moldova!
După ce-a venit el, Twizy s-a încărcat de la o priză obişnuită de 230V în mai puţin de două ore, fiind pregătit să facă faţă drumului spre capitală. Dar nu înainte de a poza şi el alături de coloana noastră de automobile!

După toate îndeletnicirile solemne de la castel, coloana noastră de automobile electrice a pornit în misiunea sa finală, spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, acolo unde aveam să vorbim cu presa şi cu toţi doritorii de a cunoaşte pe viu maşinile electrice.
Valeriu, colegul nostru de la Banca de Bancuri, a urcat la volanul lui Twizy. Total diferit de Catalan, calul erou din videourile lui, diferit şi faţă de BMW-ul condus de el mai devreme, dar nu poţi să nu-l conduci cu zâmbetul pe buze! Ah, stai, că Valeriu nu poate fi niciodată fără zâmbetul pe buze! Mmm.. Deci nu ştim dacă zâmbetul era provocat de Renault Twizy sau de felul de a fi al lui Valeriu, sau de ambele, dar e cert că era prezent. Şi e cert că trebuie să-i facem în curând şi un test drive ca la carte.
Eu am urcat în sfârşit la volanul lui Volkswagen e-Golf, pe că el nu-l condusesem. Şi ştiţi, maşina mi-a plăcut din prima. E acelaşi stil laconic de design la interior, cu toate la îndemână, nu-ţi dai seama că e un electromobil decât dacă-i priveşti planşa de bord. Iar suspensia înghite excelent denivelările, aşa cum o fac toate ipostazele tradiţionale de Golf. Are dinamism suficient, are şi o informativitate excelentă în volan, dar şi o izolare fonică foate bună. Autonomia de vreo 180-200 km nu e uriaşă, dar e undeva pe la limita în care nu te mai simţi frustrat de ea, aşa că sunt convins că se poate coabita plăcut cu un asemenea electromobil. Apropo, am fost de-a dreptul şocat să văd consumul mixt pe care l-a înregistrat Volkswagen e-Golf în maraton – 9.8 kWh/100 km de la încărcare şi 12.5 kWh/100 km medie globală în expediţie!
Lângă Chişinău, am oprit şi la un scurt popas la o cafea italiană gustoasă. Am fot invitaţi de soţii Postică, proprietarii unui renumit local de pe traseul Anenii-Noi Chişinău, Grand Elysee. A fost un moment de ospitalitate rară, când însuşi proprietarul îţi prepară cafeaua şi te face să te simţi un oaspete dorit.
Apoi, am înaintat spre Chişinău, traversând arterele principale, precum bd. Dacia şi Ştefan cel Mare, până a ajunge în PMAN. Maşinile s-au aliniat, pregătite de a fi cunoscute, iar expediţioniştii era gata să-şi împărtăşească propriile impresii. Am fost plăcut impresionaţi mai ales de numărul de oameni interesaţi, care ne dădeau zeci de întrebări, curioşi să cunoască, să vadă totul pe viu. Şi am fost bucuroşi să le arătăm de toate, ba chiar pe unii să-i mai şi plimbăm un pic cu electromobilele. Da, dragii noştri, interesul oamenilor e aici! Maşinile electrice sunt aici! Primele prize sunt aici!
Nouă ne-a fost dificil că am călătorit cu 9 maşini alături, care stăteau uneori la rând la priză ca oamenii la poştă cândva, dar dacă oricare din voi ar face azi acelaşi traseu cu o singură maşină electrică – el ar fi lipsit de orice probleme. Şi nu uitaţi, în scurt timp vin şi mai multe prize în Moldova, instalate de PNUD Moldova, dar şi la fiecare viitor magazin Kaufland Moldova. Aşa că nu mai există nici un impediment logistic care să ne oprească pe oricare dintre noi să trecem la o maşină electrică! Maşinile electrice nu mai sunt viitorul. Ele sunt prezentul. Inclusiv la noi în ţară. Chiar azi.
Şi ştiţi, printre noi, oameni din Moldova, sunt tot mai mulţi cei care au un curaj extraordinar de a înainta spre inovaţie, spre progres, în ciuda provocărilor care însoţesc această evoluţie. Dezvoltarea vine mai devreme decât cred scepticii. Oamenii sunt mai pregătiţi să treacă la maşini electrice decât suntem tentaţi uneori să credem. Astăzi, o mână de oameni organizatori şi parteneri din Electro Maraton şi-au asumat rolul de a fi pionerii acestei inovaţii. Suntem onoraţi că am găsit rezonanţă în taberele unor producători auto şi distribuitorii lor din Moldova, care ne-au susţinut – precum BMW, Jaguar, Nissan, Renault, Volkswagen – în taberele unor companii care vând electromobile la mâna a doua – precum DAAC Hermes –, dar şi la sediile unor companii care gândesc inovativ şi responsabil, precum Orange Moldova, Kaufland Moldova şi Mastercard.
Şi fireşte, cei de la Programul Naţiunilor Unite din Moldova au devenit o parte atât de integrată a acestei idei şi a susţinerii lor, încât am ajuns să facem multe din lucrurile organizaţionale umăr la umăr, pentru cauze de impact. Şi mai trebuie să recunoaştem că acest maraton, în forma sa actuală, datorează un mare mulţumesc celor de la EcoFactor – o companie privată care a debutat în crearea cu forţele proprii a unei infrastructuri publice de staţii electrice de încărcare în Moldova. Toate staţiile puternice pe care le-am folosit în acest maraton au fost instalate de ei. Ba mai mult ca atât – astăzi, la ziua publicării, în afara capitalei pur şi simplu nu există alte staţii de înaltă capacitate. Aşa că, le datorăm un mare onor camaraderesc acestor pioneri. Iar dânşii, apropo, vă pot instala o asemenea staţie, în regim privat, la Dvs. acasă, dacă ajungeţi la ziua în care v-aţi decis să cumpăraţi un automobil electric.
A fost un maraton greu şi provocator pentru noi, cei implicaţi direct în el, dar nu l-am făcut pentru că era uşor, ci pentru a gusta din infrastructura existentă azi, de a demonstra că ea poate deja servi drept bază pentru viabilitatea maşinilor electrice în Moldova, de a experimenta pe propria piele cum e să călătoreşti cu o coloană de 9 automobile peste 1,000 km prin ţară fără a consuma un gram de petrol! Da, anume aşa s-a întâmplat la Moldova Electro Maraton – nici un gram de combustibil fosil n-a fost consumat de maşinile expediţionale! Şi maratonul a fost posibil doar datorită unei echipe excelente, care de fiecare dată alegea cu curaj cea mai ambiţioasă cale de a merge mai departe!
Iar despre maşinile expediţionale avem încă multe să vă spunem în zilele ce urmează. Ştim că vreţi multe detalii despre ele, aşa că va urma câte o relatare detailată despre fiecare din ele, dar şi multe alte relatări din perspective interesante! Fiţi alături de noi în continuare!
1
1,372
GALERIE FOTO (56 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!