(FOTO) Cum arată interiorul bej al unei Skoda Karoq la aproape 90,000 km parcurşi? Cât de bine s-a păstrat?

10 August 2020, 16:29
Redacţia PiataAuto.md
Cât de bine se păstrează interioarele cu tapiserii bej, mai ales cele de piele? Adevărul e că de foarte multe ori, atât maşini mai accesibile, cât şi din cele premium, ajung să aibă semne vizibile de uzură ale interioarelor deja pe la 50-60 mii km. Cute deranjante, piele roasă, piele ponosită care pare imposibil să mai fie readusă la condiţie sau pur şi simplu alte zone vizibil uzate ale interioului — se întâlnesc adesea, iar dacă tapiseria maşinii e una de culoare deschisă, spre exemplu bej, atunci toate aceste semne de uzură sar şi mai repede în ochi.
Astăzi, însă, noi vom vorbi scurt şi clar din propria experienţă, a automobilului redacţional cu interior tapisat cu piele bej pe care-l avem — Skoda Karoq 2.0 TDI 4x4 DSG7. Maşina e achiziţionată nouă în anul 2018, şi a reuşit deja să ajungă la aproape 90,000 km sau, dacă e să fim mai exact, are 88,850 km pe odometru.
Ieri Skoda a vizitat o spălătorie a cărei clienţi fideli suntem, iar o dată în 1-2 luni îi rugăm pe cei de aici să ne facă o curăţare mai minuţioasă a pielei din habitaclu. Au ei un soi de soluţie specială şi cu ea pur şi simplu curăţă mai minuţios pielea pentru a-i păstra aspectul curat şi deschis la culoare. Ajută foarte bine la scoaterea unor mici pete de murdărie, dacă acestea apar cumva. Şi aceste pete apar la maşina noastră, pentru că uneori mai transportăm şi un copil mic cu ea, în scaunul de copil, iar în asemenea situaţii inevitabil se adună toate celea în interior. De fapt, nu vreţi să vedeţi starea cumplită în care era acest habitaclu când am mers ieri la spălătorie... Au mâini de aur oamenii de acolo!
În fine, când am luat maşina din spălătorie şi i-am privit interiorul, am zis din nou ”wow” la văzul aspectului său. Şi acolo s-a născut şi ideea acestui mini articol cu poze, pentru că uneori mai primim şi întrebarea despre cât de pretenţios e în exploatare un habitaclu bej deschis şi cât de bine rezistă acesta. Iar ceea ce vedeţi aici sunt fotografii simple făcute cu telefonul mobil, fără pregătiri speciale, fără retuşări sau orice altceva. Poze simple şi oneste.
Foto: Scaunul şoferului, Skoda Karoq, 90,000 km

La cei aproape 90,000 km parcurşi, habitaclul bej al acestui exemplar de Skoda Karoq arată impecabil. Nu are nicăieri zone vizibile deranjante de uzură. Tapiseria tuturor scaunelor este în stare perfectă, chiar şi scaunul cel mai folosit al şoferului nu are nici o urmă de uzură pe el. Şi aici ne referim inclusiv la zonele marginii şezutului şi ale spătarului.
Foto: Şezutul scaunului şoferului

Nicăieri nu e descusută vreo aţă, nicăieri nu există vreo ruptură sau vreo cută super încreţită. Abia cu ochi super atenţi dacă te vei uita, poate vei descoperi nişte ondulări minime, dar absolut neglijabile pentru 90 mii km. Şi credeţi-ne, am văzut cu ochii noştri maşini premium cu parcurs mult mai mic, dar cu interioare bej care arătau deja jalnic.
Aşa că o Skoda Karoq modernă poate arăta anume aşa la 90 mii km, cu niţică îngrijire din când în când, fără ceva ieşit din comun. Mai publicăm mai jos câteva poze elocvente cu interiorul acestui exemplar pe care-l exploatăm.
0
9,601
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!