Ediţia de lansare VW ID.4 a fost cumpărată în mai puţin de 24 ore! Din cauza solicitărilor a picat şi site-ul

25 Septembrie 2020, 14:02
Denis Godorozea
Se pare că nici germanii nu s-au aşteptat la o asemenea popularitate pentru proaspătul lor SUV electric Volkswagen ID.4. Versiunea de lansare 1st Edition a fost rezervată de clienţi în mediul online în mai puţin de 24 ore de la deschiderea comenzilor, iar din cauza suprasolicitării site-ul american Volkswagen a şi picat, fapt despre care au anunţat reprezentanţii companiei germane în SUA.
În doar câteva ore de la deschiderea comenzilor site-ul american Volkswagen a picat în urma solicitărilor şi a putut reveni la normalitate după scurt timp. Incredibil este că după restabilirea activităţii paginii oficiale, cumpărătorii nou veniţi au depistat că toate unităţile din cadrul versiunii de lansare au şi fost deja rezervate, iar astfel au avut posibilitatea să plaseze o comandă preliminară doar pentru celelalte versiuni disponibile.
Per general, ID.4 a reuşit să acumuleze câteva zeci mii de rezervări preliminare, inclusiv cele din cadrul 1st Edition. În viitorul apropiat germanii planifică să extindă oferta în gama motorizărilor disponibile, dar exclud posibilitatea de a mări numărul unităţilor rezervate pentru versiunea de lansare. Pentru a precomanda un ID.4, cumpărătorii au avut să achite un avans de doar 100 dolari, urmând ca preţul integral să fie achitat ulterior. De altfel, avansul este returnabil. Volkswagen a prezentat în premieră mondială primul său crossover electric ieri, 24 septembrie 2020.
0
1,711
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!