Audi e-tron GT RS în acţiune pe circuitul Spa: germanii publică o galerie cu cel mai puternic EV

22 Octombrie 2020, 17:07
Denis Godorozea
Audi şi-a lansat proaspătul electromobil pe circuitul Spa Francorchamps din Belgia, unde electromobilul s-a aventurat în câteva ture alături de alte prototipuri pe baza Audi R8. Noul Audi e-tron GT va debuta în următoarele săptămâni, iar în cadrul campaniei de promovare germanii au dezvăluit că acesta va avea şi o versiune de performanţă RS.
Anterior constructorul din Ingolstadt a mai publicat o serie de imagini cu noul Audi e-tron GT, însă acum acesta apare pentru prima dată în varianta RS în întregime şi în acţiune pe un circuit de curse. Aparent, vizual varianta de performanţă nu se distinge prea mult de celelalte versiuni ale electromobilului, or cele mai importante modificări sunt rezervate pentru substratul tehnic.
Amintim că Audi e-tron GT are o platformă şi un substrat tehnic unificat cu proaspătul Porsche Taycan. Dar comparativ cu fratele din Stuttgart, varianta de performanţă a maşinii din Ingolstadt va avea 3 motoare electrice. Potrivit informaţiilor preliminare, aceasta va oferi un total de peste 700 CP şi va fi capabilă să accelereze până la 100 km/h în mai puţin de 3 secunde. Ca şi versiunea de top standard, RS-ul va miza pe o baterie de 95 kWh, ce va oferi o autonomie de circa 400 km.
0
805
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!